Ministrul, fără funcție dacă Educația nu obține 15% de la buget

Distribuie pe:

Parlamentarii USR din Comisiile de învățământ au anunțat, marți, că au depus peste 200 de amendamente la legile Educației propuse de ministrul Ligia Deca, “amendamente care reflectă cele 26 de măsuri ce trebuie incluse în aceste legi pentru a se putea vorbi despre schimbări reale în sistemul de învățământ”.

Potrivit inițiatorilor, în forma actuală, legile Educației nu fac nicio reformă, sunt doar o invitație la resemnare și o confirmare a faptului că PSD și PNL nu doresc investiții în Educație, ci doar economie de respect și de resurse.

“Astăzi, România are în Parlament legile PSD-PNL-Deca într-o formă care pur și simplu nu poate fi votată. (...) Am identificat o serie de 26 de «linii roșii» care, rămase nerezolvate, lasă România în continuare abandonată, fără să putem vorbi despre o reformă autentică în domeniul educației. În orice țară normală, legile Educației reprezintă temelia unui contract nou social între stat și cetățeni, ar trebui să fie un contract despre implicare, spre civism, despre o cetățenie activă, ar trebui să fie despre pregătirea pentru piața forței de muncă. Or noi nu putem să mergem mai departe cu o formă veche PSD-PNL a contractului social care ne-a bântuit de peste 30 de ani și într-o formă care nu rezolvă niciuna dintre aceste probleme”, a declarat senatorul Ștefan Pălărie, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, “PSD-PNL fac o serie de compromisuri și modificări minore” în legile Educației. “Și, din păcate, nefericitele incidente și evenimente de la liceele sau școlile din București sau din Prahova ne arată un tablou absolut îngrozitor. Or, dacă noi nu intervenim acum, inclusiv prin textele de lege, vom avea țara condamnată la un viitor trist și întunecat”, a avertizat senatorul USR.

Potrivit senatoarei Silviei Dinică, “în realitate, aceste proiecte de legi rămân în continuare născute doar din orgoliul președintelui, nu sunt asumate, nu sunt dorite și mai ales nu sunt susținute”.

Amendamentele, axate pe 26 de capitole, au fost prezentate de parlamentarii USR Ștefan Pălărie, Filip Havârneanu, Silvia Dinică, Irineu Darău, Adrian Miftode.

Astfel, USR vrea prioritizarea educației ca domeniu strategic prin finanțare adecvată, context în care educația trebuie să fie deasupra jocului politic. Potrivit amendamentului, orice viitor ministru al Educației ar trebui să-și piardă funcția dacă educația nu obține 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, procent prevăzut de lege.

Propunerile USR vizează totodată o educație orientată spre obținerea competențelor viitorului, evaluare națională și admitere egale pentru toată lumea, opțiuni pentru școala după școală garantate, cu prioritate pentru copiii defavorizați, masă caldă pentru toți copiii, grădiniță, școală, liceu, precum și transport școlar acoperit integral de stat, pentru ca “părinții să nu scoată bani din buzunar”.

Între propunerile USR se mai află “învățământ cu adevărat gratuit pentru toți elevii”, școală sigură pentru copii, investiția în profesori, astfel încât ca aceștia să devină motivați, recunoașterea și premierea profesorilor performanți, școlile să decidă singure ce profesori angajează - descentralizare reală, școli autonome - în care părinții, elevii și comunitatea participă la decizie, digitalizarea educației, elevii din învățământul tehnologic și dual să fie mai aproape de profesioniști, eliminarea discriminărilor față de copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități, educație fără granițe, stil de viață sănătos pentru elevi și studenți, prioritizarea eticii în sistemul de învățământ - cu toleranță zero pentru orice formă de plagiat, încă de la liceu.

USR mai propune, la capitolul “Ori la partid, ori la școală sau universitate”, ca orice funcție de conducere, îndrumare și control din sistemul de învățământ să fie incompatibilă cu orice funcție de conducere din partidele politice, precum și cu funcțiile de consilier local sau județean.

De asemenea, la capitolul “Fără rectori veșnici și atotputernici”, parlamentarii USR propun limitarea mandatelor rectorilor la două a câte maxim 4 ani, indiferent de perioada și universitatea în care s-au desfășurat și indiferent de întreruperi.

Amendamentele mai vizează responsabilizarea universităților pentru integrarea studenților pe piața muncii, reducerea costului vieții de student, cu actualizarea burselor anual cu rata inflației, acces la bazele științifice de date pentru studenți, introducerea avertizorului de integritate în universități, precum și reînființarea CNCS - Consiliul Național al Cercetării științifice, deoarece versiunea actuală a Legii educației universitare prevede desființarea CNCS fără a desemna o altă instituție care să preia atribuțiile. (Agerpres)

Lasă un comentariu