Sântana de Mureș a aderat la ADI Aqua Invest Mureș. Hodacul a ieșit din asociație

Distribuie pe:

Consiliul Județean Mureș a aprobat, ieri, în cadrul ședinței ordinare, printr-o hotărâre, aderarea Comunei Sântana de Mureș la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “AQUA INVEST MUREȘ”. Prin aceeași hotărâre, consilierii județeni au aprobat retragerea Comunei Hodac din această asociație. În acest sens consiliile locale ale celor două comune au adoptat hotărâri de consiliu, Potrivit prevederilor Statutului ADI, Aqau Invest Mureș poate accepta noi membri, cu acordul tuturor asociaților și cu încheierea unui act adițional la acesta, prin care noii membri sunt menționați în preambulul statutului. De asemenea, potrivit prevederilor Statutului Asociației, calitatea de asociat încetează în cazul retragerii sau excluderii din Asociație, și nu poate avea loc decât în situația în care asociatul respectiv se retrage unilateral din contractul de delegare. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu