Guvernul a aprobat lanțul scurt de aprovizionare de la fermier la beneficiar prin OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare

Distribuie pe:

Ordonanța de urgență privind reducerea cheltuielilor bugetare, aprobată vineri de Guvern, introduce lanțul scurt de aprovizionare de la fermier la beneficiar, un sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu și de sănătate.

“Pentru următorii 2 ani, autoritățile contractante care atribuie contracte de achiziție publică ce au ca obiect produse agroalimentare aplică criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate-preț, în următoarele condiții: ponderea stabilită privind calitatea va fi de 60% din punctajul total și este compusă din: 30% pentru factorul de evaluare «lanțul de aprovizionare» și 30% pentru realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare. Prin «lanțul de aprovizionare» se înțelege circuitul de aprovizionare care implică un număr de operatori economici implicați în producerea, fabricarea și comercializarea produselor”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Este o măsură luată în acord cu fermierii și cu reprezentanții domeniului agricol, în scopul susținerii industriei agroalimentare din România și a asigurării produselor alimentare de calitate și la un cost cât mai accesibil pentru cetățeni, precizează sursa citată.

Discuțiile privind impozitarea progresivă, după digitalizarea instituțiilor

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, vineri, că discuțiile privind impozitarea progresivă vor putea fi reluate doar după digitalizarea instituțiilor statului.

“Aceste lucruri, dacă vor fi luate în discuție aplicată, se vor întâmpla după ce statul își realizează atribuțiile și după ce se întâmplă ceea ce toți ne dorim: digitalizarea instituțiilor statului”, a afirmat el, la Palatul Victoria, în cadrul unei conferințe de presă susținute după ce Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind reducerea cheltuielilor publice.

Întrebat ce părere are despre raportul Băncii Mondiale conform căruia impozitarea pensiilor magistraților nu ar reprezenta o economie considerabilă, ministrul a replicat că este vorba, în primul rând, de aplicarea unor principii, precum echitatea și justiția socială.

“Eu nu mă duc întotdeauna după modelul acesta care spune că o anumită abordare trebuie să îmi aducă un foarte mult prinos la bugetul de stat. E vorba de principii, în primul rând, care înseamnă echitate și justiție socială. Populația României este destul de supărată pe faptul că există cetățeni care câștigă foarte mult și nu sunt cetățeni din zona privată. Din această perspectivă, nu o să comentez foarte puternic raportul Băncii Mondiale. Nici nu e la noi în minister, e vorba de raportul în baza unui alt contract de asistență tehnică, pe care, dacă nu mă înșel, Ministerul Muncii îl are cu Banca Mondială. Eu cred că amendamentul prins la Senat este unul corect”, a spus Adrian Câciu.

Potrivit ministrului, statul are datoria să fie “suplu” și “să manifeste echilibru” raportat la veniturile cetățenilor.

“Partea de abordare a cumulului pensie cu salariu se va face prin act normativ la nivel de lege, iar legat de celelalte elemente, de posibilități de taxare (...), în primul rând, trebuie să vă spun că încasările statului încep să revină la normalul programat. Deci, instituțiile de stat au început să își înțeleagă mai bine rolul și au revenit la un trend de normalitate, pe de o parte. Pe de altă parte, cred că, la acest moment, în care avem această ordonanță, nu se impune să intervenim pe o impozitare”, a completat el. (AGERPRES)

Lasă un comentariu