Unirea Ungheni, la barajul pentru Liga a II-a de fotbal

Distribuie pe:

Formația Unirea Ungheni a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de CSM Unirea Alba Iulia, în ultima etapă a fazei play-off din Liga a 3-a de fotbal, Seria a 9-a. În ciuda acestui eșec, echipa din Ungheni a rămas pe locul secund în clasament, cu 42 puncte, și va merge la barajul de promovare pentru liga secundă. Seria a fost câștigată detașat de Corvinul Hunedoara, cu 77 puncte. Tot în seria a 9-a, dar în faza play-out, ACS MSE Tg. Mureș a remizat, în deplasare, cu CS Universitar Alba Iulia, scor 0-0, și termină pe locul I, cu 36 puncte. Cealaltă reprezentantă a județului Mureș, Avântul Reghin, a învins sâmbătă, în deplasare, pe Viitorul Cluj, cu scorul de 1-0. Reghinenii se află pe trei în play-out, cu 34 puncte.

Istorie la Ovidiu! Farul Constanța a ridicat trofeul Superligii într-un sezon spectaculos

Farul Constanța a primit trofeul Superligii de fotbal, ediția 2022-2023, iar Gică Hagi, idolul gazdelor, a făcut turul de onoare al stadionului, în uralele fanilor. Istoria titlului decernat la Ovidiu s-a scris după 90 de minute spectaculoase, cu răsturnări de situație. Farul Constanța a învins duminică seara pe FCSB cu 3-2, după un meci în care gazdele au revenit de la 0-2, și echipa lui Gheorghe Hagi este noua campioană a României. Cu o etapă înainte

de finalul play-off-ului, Farul are 50 de puncte, în timp ce FCSB, locul doi, are 46.

Turneul Șah în școală” Sighișoara, 18 mai 2023

Șahul dezvoltă la copii un mod de gândire nou, iar exersarea acestui model contribuie la dezvoltarea inteligenței lor. “Sportul minții” ajută copiii să își îmbunătățească performanțele școlare actuale. Un număr de 263 de elevi, mai exact 202 băieți și 61 de fete, din opt județe ale țării (Bacău, Brașov, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova și Sibiu), au luat parte la Turneul “ȘAH ÎN ȘCOALĂ”, care s-a desfășurat la data de 18 mai 2023, pe un timp splendid în aer liber, în Piața Cetății Medievale din Sighișoara. Competiția a fost dedicată tuturor elevilor de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a. Turneul s-a desfășurat în sistem elvețian pe parcursul a 6 runde și s-a adresat elevilor nelegitimați și legitimați din ciclul școlar primar, gimnazial și liceal, repartizați pe 6 grupe de vârstă: elevi din clasa pregătitoare; cls. a I-a; cls. a II-a; cls. a III-a; cls. a IV-a; cls. a VI-a; cls. a VII-a și cls. a XII-a. Evenimentul a fost organizat de Școala Gimnazială “Victor Jinga” în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara și C.S. “Gambitul Damei” Iași și s-a bucurat atât de prezența domnului Iulian Sîrbu - primar al municipiului Sighișoara, cât și a sprijinului domnului Vlad Ungureanu - președintele Federației Mondiale de “Șah în Școli”. Sponsorii evenimentului au fost: ROMPETROL, AQUA Carpatica, Radio Son Sighișoara, Cofetăria Burg Kaffe Sighișoara. Premianții mureșeni, pe categorii de vârstă, au fost următorii: clasa pregătitoare - Csizmas Tabita Kincso (Șc. Gimnazială “Bernady György” Tg. Mureș), Ciobanu Dani-Yasmin (Șc. Gimnazială “V. Jinga” Sighișoara); clasa I - fete - Dosa Kira (CSS Tg. Mureș), Petru Sofia Ana (Șc. Gimnazială “V. Jinga” Sighișoara), Ștefan Anghel (ACS Juvenes Tg. Mureș), Nagy David (Șc. Gimnazială “R. Guga” Tg. Mureș); clasa II - Miklos Gloria Aylin (Șc. Gimnazială “A. Mosora” Sighișoara), Purenciu Maya (Șc. Gimnazială “V. Jinga” Sighișoara), Oarga Andreas (Șc. Gimnazială “Victor Jinga” Sighișoara), Mate Zoltan Tamas (Șc. Gimnazială “A. Mosora” Sighișoara); clasa III - Horvath Iuliana-Silvia (Șc. Generală “R. Guga” Tg. Mureș), Onișor Ioana Mălina (Șc. Generală “G. Coșbuc” Tg. Mureș), Mincan Ovidiu Andrei (Șc. Generală “G. Coșbuc” Tg. Mureș); clasa IV-VI - Neamțu Ștefania (Șc. Gimnazială “Victor Jinga” Sighișoara), Tătar Marius Lucian (CSS Tg. Mureș), Nagy Attila (CSS Tg. Mureș); grupa VII-XII - Crăciun Ioana Maria (Șc. Gimnazială “A. Mosora” Sighișoara), Flora Andrei (Colegiul Național “Papiu” Tg. Mureș), Hajnal George Florin (Colegiul Național “M. Eliade” Sighișoara), Dragoș Eduard (Colegiul Național “M. Eliade” Sighișoara); premiul special - clasa pregătitoare - Pascu Tudor (Șc. Gimnazială “Victor Jinga” Sighișoara, Antal Balasz David (Șc. Gimnazială “Victor Jinga” Sighișoara. “Șahul este aparent un joc, dar din punct de vedere al conținutului este o artă, iar din punct de vedere al dificultății de însușire este o știință” - Tigran PETROSIAN - Campion Mondial 1963-1966.

Naționala feminină U17 de polo pe apă, în pregătire la Tg. Mureș!

Echipa națională a României U17 de polo pe apă se va afla în orașul Tg. Mureș în perioada 5-11 iunie, unde se va pregăti pentru Campionatul European din Turcia, care se va desfășura între 29 iulie - 5 august 2023. În lotul lărgit al României se regăsesc și trei sportive de la CSM Târgu-Mureș, alături de antrenorul Cristian Ispir. Antrenamentele se vor desfășura în Bazinul Olimpic din Târgu-Mureș. Cele trei jucătoare convocate sunt: Sîvu Francesca, Cociș Ioana și Béres Orsolya. Mult succes fetelor noastre și antrenorului Cristian Ispir!

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu