A patra încercare de a găsi un operator de salubritate în Târgu Mureș și Zona 2

Distribuie pe:

Astăzi se depun ofertele în cadrul celei de a patra încercări a ADI Ecolect Mureș de a atribui, prin negociere directă, contractul pentru ridicarea deșeurilor menajere din Zona 2 din care face parte și municipiul Târgu Mureș, alături de alte 18 localități. Celelalte trei runde de negocieri directe s-au soldat cu eșecuri pentru că operatorii care s-au prezentat nu au avut oferte conforme. Conform directorului executiv al ADI Ecolect Mureș, Toth Andrea, la această negociere directă, asociația a invitat opt operatori de salubritate. Până ce vom afla dacă acest contract va fi atribuit în urma negocierilor, deșeurile menajere din Zona 2 se ridică în baza unor contracte de servicii încheiate pe perioade limitate în urma solicitărilor venite din partea comitetelor locale de situații de urgență. Practic, aceste contracte prevăd ridicarea unei cantități estimate de deșeuri menajere adunate din cauza neridicării.

În ceea ce privește procedura competitivă, adică licitația, pentru atribuirea contractului de ridicare a deșeurilor menajere din Zona 2 pentru o perioadă de 8 ani, directorul executiv al ADI Ecolect ne-a declarat că 6 iunie era data limită de depunere a ofertelor, însă dat fiind interesul mare, această dată s-a prelungit până în 28 iunie. În cazul acestei licitații, după deschiderea ofertelor urmează o perioadă legală de contestare. Dacă nu vor exista contestații, care pot prelungi termenul de atribuire, după semnarea contractului cu noul operator va mai fi o perioadă de mobilizare de șase luni. Așadar, până la atribuirea și începerea lucrului efectiv pe Zona 2, în baza contractului pe opt ani, soluția pentru rezolvarea problemei deșeurilor este ca cea de a patra rundă de negocieri directe să dea roade. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu