* “Națiunea e cuprinsul unui popor de același sânge, care vorbește aceeași limbă și are aceleași datini. Poporul este trupul națiunii, iar limba este sufletul ei. Naționalitatea Română nu va prospera în adevăr... viitorul ei nu va fi asigurat... însuși Statul Român nu-și va realiza toate condițiile unei îndestulări depline față de poporul său, decât atunci când soarele dreptății va străluci pe cerul românesc”.
Aron Pumnul (1818-1866), a fost un cărturar român, lingvist, filolog, istoric literar, profesor al lui Mihai Eminescu, fruntaș al Revoluției de la 1848 din Transilvania. Face studiile la Blaj, Cluj și Viena. Ajunge profesor de filosofie la gimnaziul de la Blaj. Împreună cu Timotei Cipariu întemeiază primul ziar de limba latină. După revoluția din Transilvania fuge în Țara Românească, apoi prin Moldova la Cernăuți. În anul 1848 este numit prin concurs profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuți, unde îl are elev pe Mihai Eminescu. În 1849 este numit profesor suplinitor de limba română la Institutul Teologic, ținând cursuri gratuite.
***
* “Cum trebuie să ne rugăm? Tehnica rugăciunii am învățat-o de la misticii creștini, începând cu Sf. Pavel până la Sf. Benedict, precum și de la mulțimea apostolilor necunoscuți, care de 20 de veacuri au inițiat popoarele Apusului în tainele trăirii vieții religioase. Dumnezeul lui Platon era inacceptabil în măreția lui. Cel al lui Epictet se confunda cu sufletul lucrurilor. Iehova era un despot oriental care inspira teroare și nicidecum dragoste. Dimpotrivă, creștinismul l-a apropiat pe Dumnezeu omului, i-a dat o înfățișare. A făcut din El tatăl nostru, fratele nostru, Mântuitorul nostru. Pentru a ajunge la Dumnezeu nu mai sunt necesare ceremonii și sacrificii sângeroase. Tehnica rugăciunii s-a simplificat”.
Alexis Carrel (1873-1944), chirurg și biolog francez. Laureat al Premiului NOBEL în Medicină și Fiziologie (fondatorul transplantologiei - transplantul de țesuturi și organe). Profesează ca medic și predă Anatomie și Chirurgie la Universitatea din Lyon. După anul 1904 se află ca și profesor universitar la Universitatea de Medicină din Chicago, iar după 1906 îl găsim la Institutul de Cercetări Medicale Rockefeller din New-York. Alexis Carrel primește recunoașterea publică a efortului său în domeniul cercetării chirurgiei experimentale și în special vasculare, al transplantului de țesături și organe în 1912, când i se acordă Premiul Nobel pentru Medicină.
***
* “Un călător plecat prin deșert, la un moment dat s-a pierdut; nu a mai găsit calea spre casă. Ce era să facă? La cine să apeleze să-l ajute? În cele din urmă a îngenuncheat și s-a rugat lui Dumnezeu
să-l salveze, implorându-l să-l ajute. Aceste întâmplări, călătorul rătăcit le povestea prietenilor săi. Unul din aceștia l-a întrebat: Dumnezeu ce ți-a făcut? Ți-a răspuns la rugăciunea ta? O, nu! Imediat după aceasta a venit un explorator și m-a salvat!!!”. Morala: “Recunoștința este floare rară”.
P.S. Pilde, cap. 23, vers. 15: “Fiul meu, dacă inima ta e plină de înțelepciune, și inima mea se va bucura”.
Cu dragoste creștină,
părintele ILIE SĂRMĂȘANUL
