În parohia Băla, protopopiatul Târgu-Mureș - Sfânta Liturghie în sobor de preoți și concert de colinde 

Distribuie pe:

În Duminica a XXXI-a după Rusalii, comunitatea credincioșilor din parohia Băla, protopopiatul Târgu-Mureș, a îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi cu totul deosebită, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în sobor de preoți, în fruntea căruia s-a aflat părintele protopop Răzvan Șulea.

La finalul Sfintei Liturghii, în calitate de păstor al acestei parohii, am adresat cuvenitele mulțumiri părintelui protoiereu pentru împreuna slujire și pentru cuvântul de învățătură. De asemenea, am mulțumit pentru prezență și slujire părintelui Constantin Miron, fost preot paroh al parohiei Băla, părintelui Ștefan Andone, preot al parohiei Abuș, și părintelui Liviuț Tătar, păstor al parohiei Dipșa (jud. Bistrița-Năsăud).

De asemenea, tot cu acest prilej, am înmânat diplome de apreciere credincioșilor Gavril Belean, în vârstă de 92 de ani, și Maria Grecu, în vârstă de 92 de ani, pentru participarea activă în viața Bisericii și a comunității. Totodată, cântărețul Teodor Niomati a primit diplomă de apreciere pentru activitatea desfășurată la strana bisericii parohiale.

La final, credincioșii parohiei au audiat un deosebit concert de colinde, în cadrul căruia interpreții Teodor Sântean, Maria Sântean Faghiura, Oana Andone, Ioana Iușan și grupul de colindători ai familiei Tătar au bucurat inimile celor prezenți prin frumoasele colinde interpretate în cea de-a treia duminică din Postul Nașterii Domnului. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! 

Pr. paroh Andrei-Ioan Tătar

Lasă un comentariu