Guvernul a adoptat ordonanțele pentru creșterile salariale din educație. Liderii sindicatelor au suspendat greva

Distribuie pe:

Ieri, Guvernul a aprobat ordonanțele de urgență privind creșterea salariilor din Educație și acordarea de prime pentru cariera didactică și cariera profesională. Înainte ca ședința de Guvern să se încheie, cele două sindicate mari din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație “SPIRU HARET”, au transmis, ieri la amiază, un comunicat de presă comun, conform căruia greva generală a fost suspendată. “În urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale”, se arată în comunicat. Suspendarea grevei este însă condiționată de către sindicaliști de introducerea în ordonanța de urgență prin articol distinct, a: principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public; acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

“În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, se mai arată în documentul dat ieri publicității.

După încheierea ședinței de Guvern, ministrul educației, Ligia Deca, a explicat care vor fi majorările de care beneficiază cei din educație.

Ea a precizat că prima ordonanță de urgență aprobată de Guvern se referă la creșterile salariale, care, în medie, sunt “peste 25%”. “Este de remarcat că prin mecanismul pe care ordonanța îl pune în practică vorbim despre creșteri procentuale mai mari pentru debutanți, pentru cei de care avem nevoie să rămână în sistem și să fie motivați să se perfecționeze și să ducă mai departe generațiile de elevi. O a doua chestiune importantă se referă la garanțiile conform cărora viitoarea Lege a salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutantului sau asistentului universitar plecând de minimul salariului mediu brut pe economie”, a afirmat Deca, citată de Agerpres.

“Ordonanța de urgență privind acordarea de prime pentru cariera didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, dar și pentru acordarea primelor vizavi de cariera profesională pentru personalul nedidactic. Prima de carieră didactică înseamnă o primă de 1.500 lei net, din care aproximativ 30% sunt sumă forfetară, adică la dispoziția cadrului didactic sau didactic auxiliar, restul banilor, 70%, în acest moment, putând fi folosiți pentru cursuri de pregătire profesională, echipamente IT, cărți de specialitate și alte categorii de cheltuieli care sprijină calitatea în învățământ”, a explicat Deca. Prima se acordă într-o singură tranșă.

“Prima instanțiere este în luna octombrie a acestui an și sumele vor putea fi utilizate în anul școlar 2023-2024. Trebuie menționat că suma va fi acordată anual, până în anul 2027, sursa fondurilor fiind fondurile europene. Prima de carieră profesională acordată personalului nedidactic, care este în valoare de 500 lei pe an, similar, acordată în fiecare an în luna octombrie, pentru că atunci, pe 5 octombrie, avem Ziua Educației, până în anul 2027. Sumele pot fi folosite, în cazul personalului nedidactic, tot pentru cursuri de formare profesională sau alte cheltuieli necesare în activitatea profesională. Bugetul măsurii de susținere în această ordonanță de urgență, vizavi de prime, a fost stabilit la peste 2,1 miliarde de lei pe o perioadă de cinci ani. Bugetul anual este în jur de 400 de milioane de lei”, a mai precizat Deca, conform Agerpres.

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu