În cadrul unei emisiuni de televiziune din Budapesta un ziarist, însuflețit de un „puternic sentiment maghiar" i-a instigat pe secui la urmarea exemplului Cataloniei, care luptă pentru independența sa

Distribuie pe:

În România, oricine are posibilitatea să urmărească emisiunile de televiziune din Ungaria și programele postului Echo. Acest post de televiziune din Budapesta difuzează o emisiune intitulată „Profund Maghiar", condusă de jurnalistul ungar, Zsolt Bayer. În cadrul emisiunii „Profund Maghiar" adesea este difuzat și așa-numitul program „Clubul Presei" în cadrul căruia Zsolt Bayer analizează, de regulă, împreună cu prietenii săi ziariști, evenimentele politice ale țării și ale lumii. Astfel, nu demult, pe ordinea de zi a emisiunii Clubul Presei a fost înscrisă situația politică a Cataloniei. Concret, s-a discutat despre referendumul - interzis, de altfel, de Guvernul și Constituția Spaniei - care a avut loc în Catalonia, care își dorește independența și desprinderea sa de Spania unită.

În legătură cu acest subiect unul din invitații emisiunii a declarat, în contextul referendumului de independență a Cataloniei, că secuii din Transilvania urmăresc, cu siguranță, cu mare atenție acest referendum. Scopul acestei constatări este evident. Să spunem lucrurilor pe nume: în contextul cunoscut, o asemenea afirmație chiar dacă nu este un apel deschis către mișcarea de independență a secuilor, dar, în definitiv, este - o instigare! Și încă una din cele mai mârșave! Este ușor să transmiți de la Budapesta asemenea sloganuri către Transilvania, către secui. Însă, consecințele nu sunt suportate de „profunzii maghiari", ci de populația maghiară, de secuii din Transilvania.

Realizatorul emisiunii Clubul Presei s-ar fi cuvenit să reacționeze cel puțin cu câteva cuvinte la această afirmație. Sau participanții la acest schimb de opinii ar fi trebuit să corecteze această vină istorică care nu poate fi condamnată suficient de mult. Este evident că există o uriașă diferență istorică, socială, politică, economică și culturală între lumea catalanilor și a secuilor din Transilvania. Faptul că în cadrul emisiunii Clubul Presei nu a fost nimeni care să spună clar, pe baza faptelor istorice cunoscute, că urmarea exemplului catalanilor în cazul secuilor este nu numai o simplă eroare, ci este o incapacitate fatală de a recunoaște faptele istorice, iar această incapacitate semnalează clar atitudinea arogantă, grandomană manifestată de politica națională ungară față de România, a cărei protagonist este premierul Ungariei, Viktor Orbán. Acel Viktor Orbán despre care Clubul Presei propagă un cult al personalității, care ne aduce aminte de cultul liderilor de partid din trecutul apropiat.

Emisiunea „Profund Maghiar" condusă de Zsolt Bayer, este, de fapt, purtătorul de cuvânt al politicii Guvernului premierului Viktor Orbán. Zsolt Bayer și-a asumat acest rol pe care îl îndeplinește cu o loialitate consecventă. De aceea, în această emisiune Viktor Orban este doar lăudat, omagiat și sărbătorit, nefiind criticat niciodată. Liberalii sau cei de stânga sau din opoziție sunt considerați impostori, în condițiile în care legea fundamentală a democrației constituționale prevede că fără o opoziție puternică nu există, nu funcționează o democrație sănătoasă.

Nu am intenția să insult pe nimeni în demnitatea sa umană sau națională, respectiv în rolul său jucat în viața publică. Am scris de mai multe ori că urmăresc de ani de zile cu simpatie și cu un respect sincer lupta dusă de premierul Viktor Orbán pentru apărarea intereselor de bază a națiunii maghiare, însă când premierul nu se raportează cu respectul cuvenit față de România, față de partenerul strategic al țării sale, când nu vrea să ia la cunoștință prevederile Constituției României, când venind în vizită în Transilvania îi instigă pe maghiarii de aici împotriva respectării prevederilor Constituției României și revendică în mod agresiv înființarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice sau când în loc de negocieri diplomatice duce o așa-numită „bătălie pentru libertate" împotriva Uniunii Europene, împotriva acestei comunități europene în care Ungaria a intrat cu mare entuziasm cu prețul unor mari eforturi și când lansează afirmații de pe poziția hegemoniei naționale cu privire la cea mai mare sărbătoare națională a României, 1 Decembrie, în asemenea situație nicio clipă nu pot să fiu de acord cu el. Dezacordul cu el mi-l pot exprima cel mai bine prin a cita cuvintele memorabile ale celui mai mare poet revoluționar al secolului XX, Endre Ady:

Aceste rânduri au fost scrise de Endre Ady în 1902:

„Ei văd neputința noastră de a progresa, ei văd acest lucru în mijlocul Europei, ca un ev mediu uitat aici, ei văd că suntem goi și facili, dacă vrem să facem un lucru măreț suntem apostrofați drept evrei, dacă începem să ne revenim puțin, imediat ne grăbim să bem din dulcea băutură a gloriei colorate a trecutului de o mie de ani, ei văd că suntem trândavi și lichele, iar cetatea de stâncă a marilor popoare: Parlamentul este bun pentru noi doar spre discreditarea noastră. Care va fi finalul, dragii mei de sânge nobil? Deoarece și eu însumi sunt un strămoș maghiar și nu un afacerist evreu, așa cum ne intitulați pe noi, care suntem mai diferiți față de voi. Finalul va fi că așa vom fi poftiți afară de aici, de parcă nici nu am fi fost aici".

Lasă un comentariu