Ne-am întrebat vreodată în chip serios ce este și ce rol joacă limba pe care o vorbim, cum și când a apărut limbajul omenesc, cuvintele, propozițiile, sintaxa, logica gramaticală, cum a evoluat și s-a dezvoltat până la forma de azi?
Am putea gândi fără cuvinte, am putea exprima realitatea în lipsa semnelor, imaginilor, gesturilor? Folosim limbajul pentru a exprima adevărul sau doar pentru a-l reduce la convenții ori reproduceri (di)simulate?
Dacă limbajul nu este doar un mijloc - instrument comunicativ, ci mai cu seamă unul convențional, specific unei anumite epoci, dacă cuvintele sunt expresia unor idei, iar ideile corespund unor imagini, deloc identice în mințile noastre, idei exprimate vocal (cuvântate) ori în scris (însemnate), ne putem da seama de ce, deși vorbim aceeași limbă, ne înțelegem atât de greu.
La Turnul Babel, Dumnezeu a amestecat cuvintele pentru a suna altfel și a genera imagini contrare, confuze ale lumii și realității unui om care se credea divin. Dintr-odată, și pentru o bună bucată de timp, limbajul lui a fost redus la fonetic, la simplu zgomot vocal, urlet, țipăt, răgnet însoțit, probabil, și de o gestică agresivă, tipică primatelor, lipsit de o logică a limbii, dar și de o limbă a logicii, căci, știm prea bine, limbajul ține de rațiune și viceversa, adică se condiționează și se afirmă reciproc. Azi... limbajul cotidian pare a fi redus (chiar metaforic vorbind) la banalul like și zâmbărețul emoticon! Ce ironie a sorții!?
Și totuși, “la început a fost Cuvântul”!
Pr. dr. Emanuel Sorin Bugner
