În atenția cetățenilor!

Distribuie pe:

Dorim să informăm populația că ASOCIEREA POLARIS M. HOLDING S.R.L. (Lider de asociere) - URBAN GRUP ENVIROMENT S.R.L. (Asociat) în urma semnării contractului, în data de 27 iunie, are la dispoziție 5 zile lucrătoare pentru îndeplinirea obligațiilor aferente perioadei de mobilizare.

Firma a comunicat că depune toate eforturile să îndeplinească condițiile necesare emiterii ordinului de începere înainte de data de 5 iulie, și să înceapă cât mai repede activitatea de colectare și transport deșeuri în Târgu Mureș și localitățile arondate zonei 2.

Pe această cale, rugăm cetățenii contribuabili, atât ai Târgu Mureșului, cât și ai celorlalte UAT-uri, să dea dovadă de înțelegere și bunăvoință în ceea ce privește aruncarea deșeurilor. Pentru a se evita în această perioadă acumularea excesivă a deșeurilor reziduale la punctele de colectare, cantitatea acestora să fie redusă acolo unde este posibil. Deșeurile de carton, hârtia, plasticul, metalul și toate celelalte tipuri de deșeuri care nu se descompun, în limita posibilităților să fie stocate în această perioadă intermediară în curte, pe terase, în garaje, pivnițe, magazii, astfel încât în cadrul noului contract, operatorul de salubritate să poată transporta la stația de sortare.

Suntem conștienți atât de gravitatea situației actuale, cât și de diminuarea răbdării populației, de aceea asociația depune toate diligențele pentru a se intra în normalitate în timpul cel mai scurt timp posibil, cu realizarea unui serviciu la standardele de calitate impuse, cu un program bine stabilit și apropiat cetățenilor.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureș

Lasă un comentariu