Primarii comunelor din Europa, n vizită la Fabrica de Viori “Gliga”

Distribuie pe:

Așa cum am anunțat în numerele noastre trecute, Ibăneștiul a fost, timp de patru zile, gazda a aproape 200 de delegați din 24 de țări europene, primari și reprezentanți ai comunelor de pe bătrânul continent. Aceștia au participat la Adunarea Asociației Comunelor din Uniunea Europeană. Oaspeții străini au fost cazați de localnici iar pe parcursul celor cinci zile, pe lângă ședințele de lucru, inclusiv alegerile de duminică pentru noua conducere, au avut parte și de programe speciale puse la punct de gazdele din Ibănești. Vineri dimineață a avut loc defilarea delegațiilor străine care au pornit de la Podul Hodacului până în Ibănești. Sâmbătă seara pe Platoul Fâncel a avut loc o seară culinară europeană în cadrul căreia fiecare delegație a prezentat și a oferit participanților bunătăți tradiționale din regiunea pe care o reprezentau. Delegații au făcut și o plimbare, pe jos, până la Tabăra Lăpușna, cu puncte de oprire la Castelul de Vântoare și Mănăstirea Lăpușna.

Un punct important de pe agenda evenimentului a fost vizita la fabrica “Gliga Instrumente Muzicale” din Reghin. Aici, cei aproape 200 de primari europeni au fost întâmpinați de Vasile Gliga și de Dumitrița Gliga. “Am fost bucuroși să-i primim la noi în fabrică pe delegații Asociației Comunelor Europene. Am avut astfel ocazia să le arătăm cum se construiește un instrument muzical și astfel au putut să afle de ce Reghinul este denumit orașul viorilor. Unii dintre ei știau de viorile de la Reghin însă au fost încântați de povestea brandului Gliga, marcă înregistrată la Geneva”, a spus Dumitrița Gliga.

Delegația de primari europeni a participat și la o demonstrație de dans sportiv făcută de sportivii prestigiosului club reghinean “Dansul Viorilor”. Cu această ei au aflat și povestea de succes a dansatorilor reghineni care, prin performanțele lor, au dus România pe primele locuri în lume. Ea a mai subliniat faptul că “aceste întâlniri reprezintă o modalitate foarte eficientă de interacțiune și cunoaștere reciprocă pe de o parte, iar pe de altă parte poate fi un cadru foarte potrivit pentru a se crea solidaritate și politici comune de dezvoltare”.

La rândul său, gazda evenimentului european, Dan Vasile Dumitru, primarul comunei Ibănești și totodată președintele Asociației Comunelor din Mureș a declarat că “Suntem onorați că putem fi gazda celui mai important eveniment anual al Asociației Comunelor Europene. Pe parcursul celor cinci zile avem ocazia să le prezentăm oaspeților noștri frumusețile unice ale zonei noastre, tradițiile și obiceiurile noastre precum și felul în care funcționează administrația locală la noi”. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu