Val de căldură record în întreaga lume. În Valea Morții se așteaptă 54 de grade Celsius

Distribuie pe:

Alertă roșie în Italia

Italia se confruntă cu un val de căldură cu temperaturi record așteptate în următoarele câteva zile, informează France Press. Duminică, 16 orașe din întreaga țară sunt sub alertă roșie, temperaturile urmând să atingă 36 - 37 de grade Celsius de la Roma la Bologna, înainte de un vârf de temut la începutul săptămânii viitoare.

Centrul meteorologic italian a declarat că se teme de “cel mai intens val de căldură din această vară, dar și unul dintre cele mai intense din toate timpurile”. Nordul peninsulei nu va fi cruțat, marți fiind așteptate temperaturi de 38 de grade Celsius la Milano.

“Este un cuptor. Nu se poate sta prea mult timp într-un singur loc”, a declarat sâmbătă dimineață pentru AFP Veronika Niederlovi, o turistă cehă în vârstă de 16 ani, aflată în vizită la Roma.

Potrivit cotidianului Il Messaggero, doi fotbaliști amatori în vârstă de 48 și 51 de ani au murit vineri seara în timpul unor meciuri în regiunea Napoli (sud), după ce s-au simțit rău, probabil din cauza căldurii.

Alertă portocalie în Franța. Și în Germania s-a ajuns la aproape 38 de grade

În Germania, cele mai ridicate temperaturi de sâmbătă au fost măsurate în orașul bavarez Mohrendorf-Kleinseebach (37,9 de grade Celsius). Alte 35 de grade Celsius au fost înregistrate la Berlin și 34 de grade Celsius la München.

În Franța, ministrul agriculturii, Marc Fesneau, a fost aspru criticat sâmbătă, în special de paleoclimatologul Valerie Masson-Delmotte, pentru că a declarat că temperaturile au fost “destul de normale pentru o vară”.

Și alte personalități influente au reacționat, printre care specialistul în agroclimatologie Serge Zaka. “Când vor înțelege și își vor asuma politicienii noștri provocările legate de schimbările climatice?”, a spus el pe Twitter.

Spania: Val scurt, dar intens cu temperaturi de peste 42 de grade Celsius

Și Grecia este afectată de caniculă, care a obligat autoritățile să închidă Acropole din Atena în orele cele mai fierbinți ale zilei de duminică, pentru a treia zi consecutiv, când temperaturile ar putea atinge 41 de grade Celsius în întreaga țară.

Echipele Crucii Roșii desfășurate la poalele Acropolei au intervenit de “zeci de ori” pentru a acorda ajutor vizitatorilor care s-au simțit rău în ultimele zile.

“În Spania, un nou val de căldură este așteptat până miercuri, după un scurt răgaz în weekend, după o săptămână în care temperaturile au depășit 40 de grade Celsius în Andaluzia (sud) și în Insulele Canare.

Acest nou val va fi scurt, dar intens, cu temperaturi care ar urma să depășească 42 de grade Celsius”, a scris Agenția de Meteorologie (Aemet) pe Twitter.

Caniculă și în Africa de Nord și Asia

Africa de Nord este de asemenea afectată. În Maroc, un nou val de căldură este anunțat până marți, cu temperaturi care variază între 37 și 47 de grade Celsius în mai multe provincii, potrivit Direcției Generale de Meteorologie (DGM).

În Asia, mai multe provincii din sudul și sud-estul

Chinei se vor confrunta cu temperaturi ridicate în weekend, care vor atinge 35-40 de grade Celsius, potrivit Observatorului Meteorologic Central. În unele părți din nord-vest, unele orașe ar putea depăși chiar 40°C.

În Japonia, autoritățile au făcut apel la populație să dea dovadă de prudență, întrucât se așteaptă ca temperaturile să atingă 39 de grade Celsius în estul țării duminică și luni, potrivit meteorologilor locali.

Sudul SUA se topește de căldură

De cealaltă parte a globului, sudul Statelor Unite se topește de căldură: zeci de milioane de americani, din California până în Texas, au fost supuși unor temperaturi periculos de ridicate, care ar urma să atingă cote maxime în weekend.

La Phoenix, o metropolă din Arizona, în sud-vestul Statelor Unite, s-au înregistrat aproape 44 de grade Celsius sâmbătă, a 16-a zi consecutiv cu temperaturi maxime de peste 43 de grade Celsius, iar meteorologii se așteaptă ca mercurul să ajungă la 46 de grade Celsius.

“Când beau un pahar cu apă, amețesc și îmi vine să vomit din cauza căldurii”, a declarat Juan, un muncitor în vârstă de 28 de ani care și-a dat doar prenumele și care lucrează pe un șantier de construcții din Houston, Texas, afară, în căldura sufocantă.

În California, în Valea Morții - unul dintre cele mai fierbinți locuri de pe Pământ - sunt așteptate duminică noi vârfuri de temperatură, care ar putea atinge 54 de grade Celsius, după ce sâmbătă, la prânz, s-au înregistrat 48 de grade Celsius.

În sudul statului, pompierii americani se luptă de vineri cu mai multe incendii foarte violente, care au devastat peste 1.214 hectare și au dus la evacuarea populației.

Fumul incendiilor din Canada, unde peste 500 de focare sunt scăpate de sub control, provocase deja în luna iunie mai multe episoade de poluare atmosferică puternică în nord-estul Statelor Unite.

În Iordania, cuprinsă de un val de căldură care a depășit 40 de grade Celsius în unele regiuni, serviciile de urgență se luptă cu incendiile din pădurile din Ajloun (nord).

Recorduri de temperatură

La nivel mondial, iunie a fost cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată, potrivit agenției europene Copernicus și agențiilor americane NASA și NOAA.

Apoi, prima săptămână întreagă a lunii iulie a fost, la rândul ei, cea mai caldă înregistrată vreodată, potrivit datelor preliminare ale Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), preluat de Agerpres.

Potrivit experților, emisiile de gaze cu efect de seră cresc intensitatea, durata și rata de recurență a valurilor de căldură.

Căldura este unul dintre cele mai mortale fenomene meteorologice, a precizat OMM. Vara trecută, numai în Europa, temperaturile ridicate au provocat peste 60.000 de decese, potrivit unui studiu recent.

(Foto: Unsplash)

Lasă un comentariu