Răspundem cititorilor - Referitor la proiectul stațiilor de încărcare destinate vehiculelor electrice din Târgu Mureș

Distribuie pe:

Luni, 24 iulie 2023, unul dintre cititorii noștri, domnul Șerban Claudiu, ne-a trimis, pe adresa redacției, un email prin care ne întreba despre stadiul unui proiect al municipalității târgumureșene:

“Bună ziua, Ați publicat un articol în 9 iunie 2022 despre aceste stații. Ce se mai aude despre instalarea lor? A trecut 1 an...”

Știrea la care făcea referire stimabilul nostru cititor, publicată în urmă cu mai bine de un an, suna așa:

“Printr-un comunicat de presă, transmis în cursul zilei de ieri, Primăria Târgu-Mureș anunță faptul că în cadrul Programului «Stații de reîncărcare destinate vehiculelor electrice în municipiile reședințe de județ», Administrația Fondului de Mediu (AFM) a publicat, marți, 7 iunie, un singur dosar acceptat, și anume, cel al municipalității mureșene, în valoare 815.616,71 lei. După semnarea contractului cu AFM, Primăria Târgu-Mureș va pregăti documentația în vederea atribuirii contractului de execuție a stațiilor de încărcare”.

Ieri, redacția cotidianului nostru l-a contactat, telefonic, pe directorul Administrației Domeniului Public (ADP) Târgu Mureș, domnul Florin Moldovan care, referitor la acest proiect ne-a comunicat următoarele: “Legislația cu privire la procedurile de achiziție a acestor stații de încărcare s-a modificat, în sensul simplificării procedurilor. Este vorba de faptul că pentru o astfel de investiție nu mai este nevoie de Studiu de Fezabilitate. Astfel, având în vedere noile proceduri suntem în faza de achiziție a acestor stații și a montajului lor. Preconizăm că, cel târziu până la sfârșitul acestui an cele patru stații de încărcare vor fi funcționale. Ele vor fi amplasate în zona centrală a municipiului Târgu Mureș”. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu