Ne închipuim satul ca o gospodărie. Mulți ne-am risipit prin lume, căutând un rost, alții am rămas să mai punem umărul la ceea ce tăvălugul distrugerii ne-a mai oferit. Sunt zile bune și zile rele în orice familie, sunt perioade bune înfloritoare și de decadență continuă. Noi, toți, formăm această comună: mai buni, mai răi, mai școliți sau mai cu alergii la cultură. Împreună formăm un tot...
V-ați gândit să vă întoarceți cu recunoștință spre casa care v-a făcut oameni mari? Sunt convins că din mijlocul acestor oameni s-au ridicat oameni culți, oameni de afaceri prosperi, oameni cu influență, oameni care au clădit lumi în jurul lor. Să ne întoarcem cu mulțumire spre curtea asta mare și, dincolo de vorbe, să începem să îi dăm o nouă viață. Au rămas atâția intelectuali, parcă uitați într-un colț. Comunitatea are nevoie de voi. Prin știință vom progresa, iar un om cult nu poate fi pensionat de cultură. Adevărul este că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, dar, în curtea noastră, noi ne facem curat, să nu ne râdă vecinii.
Mai este adevărat că suntem posedați de niște metehne moștenite: dar de ce eu? dar să înceapă celălalt, dar nu acum că nu avem cum, să râdem de cel ce deschide un drum, să facem miștouri față de cel ce progresează și apoi să îl invidiem până la ură... sunt metehnele comunității, pe care le simțim fiecare. Oare cum ar fi să ne trezim și cu un “Doamne ajută!” să pornim să dăm o strălucire curții noastre? Da vor râde unii, vor face miștouri alții, vom fi invidiați și urâți, dar curtea va fi vindecată și prosperă. Avem resurse cum nu au mulți, avem minte și îndrumători. Ne lipsește voința, curajul și determinarea!
Cei plecați de mult timp veți spune că nu mai aveți pe nimeni aici și că efortul ar fi în zadar... gândiți-vă ce ar spune mama, tata, bunicul de după cruce.. cum li s-ar lumina fața spirituală știind că ceea ce au început cândva, copiii și nepoții continuă. Ce bucurie ar fi în cer și pe pământ!
Mihai Teodor Nașca și Sânpetru de Câmpie Renaște
