Apă descoperită într-un sistem planetar care abia se naște

Distribuie pe:

Oamenii de știință au identificat pentru prima oară apă într-un sistem planetar care abia se naște, aflat la 370 de ani lumină de Soare, în jurul stelei Pds 70, care este puțin mai mică decât steaua care guvernează sistemul nostru solar, transmite marți agenția italiană ANSA.

Descoperirea, publicată în jurnalul Nature, a fost coordonată de italianca Giulia Perotti de la Institutul Max Planck pentru Astronomie din Heidelberg, folosind telescopul spațial James Webb, aparținând NASA.

Italia a participat la acest studiu prin Institutul Național de Astrofizică, mai precizează ANSA.

Observațiile au fost făcute folosind instrumentul MIRI (Mid-InfraRed Instrument) și analiza datelor indică faptul că apa se află în formă de vapori fierbinți, cu temperatura de aproximativ 330 de grade Celsius.

Este de asemenea pentru prima oară când este observată apă într-un disc relativ vechi de gaze și praf cosmic, cu o vârstă estimată la 5,4 milioane de ani. Din astfel de discuri de gaze și praf aflate în jurul unor stele tinere se formează noi sisteme planetare. Studii anterioare nu au reușit să detecteze prezența apei în regiunile centrale ale unor astfel de discuri, condiții în care astronomii au bănuit că moleculele de apă nu pot rezista puternicelor radiații stelare, abundente în astfel de regiuni ale cosmosului.

Deocamdată originea apei descoperite rămâne neclară, existând câteva ipoteze cu privire la aceasta. Una dintre ipoteze susține că vaporii de apă ar fi putut fi rămași de la o nebuloasă în care apa se găsea inițial din abundență. O alta susține că originea apei ar putea fi interstelară sau chiar că s-ar fi produs o reacție chimică între hidrogen și oxigen în cadrul discului de praf și gaze cosmice.

“Adevărul este probabil o combinație a tuturor acestor ipoteze”, a comentat Perotti. (AGERPRES) (Sursa foto:www.ansa.it)

Lasă un comentariu