* “Ce poate face timpul împotriva iubirii de Țară? Nimic, pentru că între mamă și țară este legătura de nerupt dintre pom și rădăcinile sale. Dragostea de mamă și de Țară te face să înțelegi mai bine ce dar imens ți-a făcut Dumnezeu când te-a trimis să te naști aici: ți-a pus tălpile pe un pământ frumos, fertil și bun, sfințit de jertfa cui a știut că Țara este viitorul copiilor săi și i-a plămădit cu lacrimi și sânge și le-a pus mai presus decât toate, onoarea - binele efemer. Dintre câți români vestiți au bătut drumurile lumii, niciunul nu a uitat în ce cuvinte a învățat să vorbească, ce dor i-a cuprins prima oară inima și cum l-a numit cu un cuvânt intraductibil în alte limbi. Nu s-a înstrăinat acolo nici Brâncuși, nici Eliade, nici Enescu, nici Bălcescu... Mai degrabă ei au dus România și i-au învățat și pe alții că Țara lor este mai frumoasă decât un basm, că sufletul neamului românesc este mai dulce și iubitor și mai curat decât laptele și mierea... Și-au spus asta prin graiul muzicii. al pietrelor, al literelor... Au schimbat Istoria României gândind și simțind românește.
“Valahia” - Dacia Nemuritoare
***
* “Iubirea omului față de Dumnezeu nu poate fi concepută fără iubirea față de aproapele. Iubirea creștinului față de Dumnezeu trebuie să se traducă nu numai prin puritatea sufletească a acestuia față de Dumnezeu, ci și printr-o atitudine de deschidere a lui față de Dumnezeu” (Ioan, 13, 34). În semenul nostru trebuie să vedem pe Hristos și, precum ne îndeamnă Sfântul Simeon Noul Teolog, să avem atâta dragoste față de el, încât să fim gata să ne punem sufletul propriu pentru el. Iubirea noastră trebuie să-i cuprindă pe toți, inclusiv pe păcătoși.
Pe aceștia din urmă nu trebuie să-i urâm, ci să urâm patimile care îi tulbură.
Dr. Irineu Pop (1953-), Arhiepiscop de Alba Iulia, cărturar bisericesc
***
* “Sfântul și bunul împărat Teodosie I, numit și Cel Mare”, a domnit între anii 379-395, a fost acela care a decretat creștinismul ortodox ca religie oficială a Imperiului Roman. El avea doi fii: Honorius și Placidia. Aceasta a dorit foarte mult să meargă la Sfântul Munte Athos, unde “Patroană” era chiar “Sfânta Fecioara Maria”. La intrarea în prima Biserică din Sfântul Munte, se afla o icoană cu Maica Domnului, care se chema “Vie” sau “Mângâietoare”. La un moment dat, a auzit din partea icoanei un glas: “Până aici. Întoarce-te înapoi. Aici eu sunt Împărăteasa Muntelui! Ce ai venit aici să faci sminteală fiilor Mei? De azi înainte nu are voie nici o femeie (nici o parte femeiască), să mai calce aici, în acest Munte, soarta Mea”. Și de atunci, de peste 1600 de ani, în Sfântul Munte nu mai au dreptul ca femeile să meargă la Sfântul Munte, cu toate eforturile făcute în exces de cei cu “drepturile omului”. Nu este nevoie să deranjăm Casa Sfintei Fecioare Maria, mai ales dacă Ea nu dorește.
P.S. Evrei cap. 1, vers. 36-38: “Pentru Credință, cei din vechime au suferit batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare; au fost uciși cu pietre, au fost puși în cazne, au fost tăiați cu ferestrăul, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului”.
Cu dragoste creștină, părintele
ILIE SĂRMĂȘANUL
