În august, pensiile se plătesc în avans

Distribuie pe:

Plata pensiilor și a indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități se va face în avans în luna august, a anunțat, miercuri, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. “Având în vedere zilele libere din perioada 12-15 august acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am decis ca plata pensiilor și a indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități să fie devansată în această lună”, a scris ministrul Muncii pe Facebook.

Astfel, pensiile celor care au optat pentru plata prin mandat poștal vor fi plătite de Poșta Română între 1-11 august, iar pentru cei care primesc acest drept în cont bancar, alimentarea conturilor se va face în zilele de 9 și 10 august. Totodată, drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi plătite de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială în 11 august, cu 4 zile mai repede față de termenul stabilit. Alte beneficii, precum alocația de stat pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului, se plătesc în perioada 8-10 august. (AGERPRES)

Lasă un comentariu