A fost odată un șoricel mic și fără prea multă experiență de viață, dar era sigur pe el și destul de îndrăzneț. Într-o dimineață, când dădu o raită prin cămară, din neatenție a căzut într-un borcan cu smântână.
S-a speriat, cu greu reușea să se ridice până la suprafață să mai tragă o gură de aer. Cădea de fiecare dată înapoi, spre fundul borcanului. L-a și atins de câteva ori.
Treptat a fost cuprins de o senzație cumplită de panică, vecină cu disperarea, credea că o să moară. După un timp s-a întunecat, venise seara și a rămas pe întuneric. Disperarea bietului șoarece era totală.
Așa că s-a gândit că avea de ales: abandonează și se îneacă în smântână sau dă din lăbuțe toată noaptea, sperând ca dimineață să-l salveze cineva.
Dar și-a adus aminte ce îi spunea bunicul său înțelept, trecut prin viață: “Oricât de greu și fără speranță ar părea, să nu renunți niciodată, întotdeauna există o soluție chiar dacă nu o vezi, continuă să speri și soluția va veni!”. Așa că a ales a doua variantă.
Dimineața, obosit, epuizat, cu mintea răvășita de chinul prin care trecuse toată noaptea, șoarecele abia dacă mai dădea dintr-o lăbuță. Când s-a dezmeticit, s-a întrebat de ce nu se scufundă, că nu prea mai are forță să dea din piciorușe.
Uluit și-a dat seama că sub el acum era ceva tare. Surprinzător, în timpul nopții, smântâna se transformase în unt, după ce o bătuse, o noapte întreagă, cu lăbuțele. Așa că acum a putut să se ridice și să iasă din borcan și să se ducă la bunicul său să-i mulțumească pentru sfaturile înțelepte.
AUREL VÂGA
