Politicienii noștri țin mai mult la cum sunt lăudați la Bruxelles decât în circumscripția electorală în care au fost aleși

Distribuie pe:

Pentru a face rost de bani de la buget, cele 12 miliarde de lei preconizate (6 miliarde din cheltuieli și 6 miliarde din fiscalitate) nu sunt de ajuns. Dacă aceste măsuri vor fi aplicate, lucrurile se vor înrăutăți pentru că măsurile fiscale pe care le dorește PSD-ul sunt în contra dezvoltării economiei românești.

Vor distruge economia în continuare, așa cum a făcut fostul ministrul de Finanțe, care a redus capacitatea României de a crea valoare, valoare adăugată, prin suprimarea efortului pe care îl făcea economia reală, în mediul de afaceri. Or, acum, toate aceste măsuri vin din nou peste mediul de afaceri, cu noi impozite, cu noi taxe. Însă, eu mă îndoiesc că se vor pune în aplicare, pentru că, până la urmă, nu au nici instrumentele necesare. Nu există nicio logistică, nu se știe exact situația din economie, nu există un studiu de caz, un studiu de impact. Totul este făcut din pix, unele măsuri nu pot fi aplicate, ANAF nu are capacitatea să colecteze, în cazul în care crește TVA.

Iar lucrul care este de rău augur pentru România, în acest moment, este că apare din ce în ce mai mult ideea că România nu are guvern, că nu suntem guvernați.

Cele două partide care formează coaliția au păreri atât de diferite în legătură cu viitorul țării, în legătură cu mijloacele pentru reducerea deficitului, rezultă foarte clar că acest guvern nu are un punct de vedere comun, nu are o strategie comună, iar asta este foarte grav, pentru că nu există predictibilitate pentru mediul de afaceri, pentru investitorii străini.

Aceste măsuri sunt în contra dezvoltării, produc efecte negative, iar ceea ce face Banca Națională - avertismentul legat de mărirea taxelor - este un lucru important pentru că dă un semnal. Este de mirare că la nivelul PSD-ului nu există un grup de experți care să poată să pună în aplicare sau măcar pe hârtie, ca să le vedem și noi.

Ar trebui să se sfătuiască cu specialiști, nu cu oameni politici. În momentul de față, România are nevoie de o elită tehnică, de specialiști, atât în domeniul pensiilor, cât și în cel al salarizării, al dezvoltării, al impozitării, al fiscalității. Este nevoie de specialiști, nu de reprezentanți ai partidelor, care s-au dovedit a fi oameni care nu înțeleg sau nu pot să înțeleagă situația dificilă în care se află economia acestei țări.

Trebuie să fie atrași în discuție reprezentanți ai oamenilor de afaceri, ai mediului universitar, a tot ce înseamnă succes în afaceri. Avem în România un sector al economiei private dovedit că are specialiști. De ce nu sunt consultați, de ce nu sunt luați în evidență?

De ce nu există, așa cum e în alte țări, un comitet de urgență format din specialiști, oameni de afaceri, academicieni, oameni din învățământ, de la sindicate, de la patronate, să se sfătuiască și să ajungă la un rezultat?

Se va întâmpla un lucru care e deja un trend istoric în România. Aici e o chestiune care trebuie discutată cu liniște și la un nivel intelectual foarte înalt, și anume: de ce România nu reușește să-și valorifice enormul potențial de resurse pe care îl are?

Unii au scris, chiar la începutul secolului XX, despre faptul că nu avem această trăsătură de antreprenori, de manageri. Nu e adevărat! Români care merg în străinătate ajung oameni de mare valoare. Alții vorbesc despre cultura noastră mioritică, dar nici asta nu e adevărat.

Este altceva! E vorba de o selecție a clasei politice, care se face în mod greșit. Conducătorii nu sunt întotdeauna nici foarte bine pregătiți, dar nici foarte bine legați de ceea ce se întâmplă în țară. Politicienii noștri țin mai mult la cum sunt lăudați la Bruxelles decât în circumscripția electorală în care au fost aleși.

Important e să ne spună: ce fac ei la Bruxelles? E tragi-comic să vedem cum se laudă că au dat mâna cu cineva sau ne urează bună dimineața de la Bruxelles. Ei trebuie să fie cu țara, iar cu Bruxelles-ul - doar în măsura în care Bruxelles-ul ajută țara. Transformările făcute de România în ultimii 30 de ani sunt enorme. România a reușit să fie una dintre țările cu cel mai mare avans în reducerea decalajelor, a ridicat nivelul de trai, nivelul de PIB/cap de locuitor, dar nu am ajuns la nivelul la care putem. E o problemă de ritm! Ritmul nostru e prea lent. Mergem înainte, dar atât de lent și imprecis, ocolind toate pietricelele care ne ies în cale, încât nu reușim să valorificăm la maxim ceea ce avem.

Există o lipsă de atașament, de legătură între cei care reușesc să fie cineva în țara asta și dorința lor de a ajuta această țară. Cum cineva este foarte bun, cum pleacă. Avem olimpici la matematică, dar statisticile arată că doar 10% din ei s-au întors în România când au terminat studiile. I-am gonit noi! Nu le-am oferit condițiile de a fi elite.

Am să spun un lucru care poate deranjează: ai nevoie de elite. Elitele beneficiază de două atribute importante: o inteligență superioară și o pregătire superioară. Concep lucrurile la un nivel la care un om de rând nu poate să ajungă. În momentul în care îți creezi elitele, trebuie să le dai posibilitatea să se simtă bine în propria țară.

Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA, analist economic

Lasă un comentariu