Proiectul austerității - Kelemen Hunor către Ciolacu: “Tentativă de asasinat cultural cu premeditare. Cine atacă cultura este capabil de orice”

Distribuie pe:

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a postat, pe pagina sa oficială de Facebook, un mesaj dur referitor la măsurile de austeritate aflate în pregătire în “laboratoarele” Guvernului Ciolacu. Liderul UDMR s-a arătat nemulțumit de măsurile pregătite, trăgând un semnal de alarmă în ceea ce privește viitorul culturii. În postarea sa, Kelemen a reluat o parte din pasajele discursului său rostit luni, cu ocazia deschiderii celei de a XIV-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, eveniment care a avut loc la Opera Națională din Cluj Napoca.

Fost ministru al culturii, președintele UDMR a scris: “În așa-zisul proiect neasumat, Guvernul a declarat, recent, război culturii, propunând ca, în viitor, autoritățile locale să poată cheltui până la 7,5% din veniturile proprii pentru susținerea activităților și instituțiilor de cultură, religie și sport. În primul rând, cel care a inventat acest lucru probabil că nu a fost niciodată la un concert și este puțin probabil să fi văzut în viața sa un teatru sau un muzeu din interior”. El a adăugat că “în al doilea rând, România se află, în prezent, printre ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește sprijinul pentru cultură. Acest sprijin pentru cultură nu depășește cu mult jumătate de procent din PIB-ul național în țara lui Brâncuși și Enescu. Această sumă mică urmează acum să fie tăiată și mai mult, prin ordin de la Guvern, contrar intereselor și nevoilor comunităților locale”.

În opinia lui Kelemen Hunor, ceea ce intenționează să facă Guvernul este “o tentativă de asasinat cultural cu premeditare. Cine atacă cultura este capabil de orice. Cine atacă cultura va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la concluzia că, cărțile nu sunt bune tipărite, ci mai degrabă trebuie arse!”

“Acum o săptămână i-am cerut premierului să renunțe la aceste măsuri de austeritate. Pur și simplu să le arunce la coșul de gunoi, pentru că acolo le este locul! I-am expus toate argumentele mele. Prim-ministrul mi-a promis că va ține cont de aceste argumente, dar vom vedea ce se va întâmpla”, a conchis președintele UDMR. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu