Saschiz: Expoziție “Flori de ie”

Distribuie pe:

Pentru promovarea patrimoniului imaterial și valorile tradiționale românești, în Turnul cu Ceas al Bisericii fortificate din Saschiz, marți, a fost deschisă expoziția vivantă “Flori de ie”, organizată în cadrul Taberei Internaționale de Rezidențe Artistice - “Legături” din proiectul cu același nume, implementat de Centrul de Voluntariat Saschiz în parteneriat cu Primăria comunei și Universitatea de Arte Târgu Mureș.

Expoziția-eveniment “Flori de ie” cuprinde exponate din colecția brand-ului “Flori de ie” și din colecția personală a Cristinei Chiriac, acestea urmând să fie prezentate vizitatorilor, începând cu ora 15.00, de către actorii și dansatorii participanți ai Taberei “Legături”, în cadrul unui performance coregrafiat de Victor Daniel Pop.

“Vernisată în prezența doamnei Oana Zaharia, manager al Institutului Național al Patrimoniului, în calitate de keynote speaker, expoziția vivantă «Flori de ie» se înscrie în seria evenimentelor artistice dedicate comunității din Saschiz, organizate în cadrul Taberei Internaționale de Rezidențe Artistice - «Legături» din cadrul proiectului «Legături», implementat de Centrul de Voluntariat Saschiz în parteneriat cu Primăria din comuna Saschiz, Mureș, și Universitatea de Arte Târgu Mureș. Ne propunem ca prin această întâlnire să prezentăm membrilor comunității locale, artiștilor și marelui public valoarea patrimonială a iei românești, precum și posibilitățile de valorizare ale acestui simbol al culturii tradiționale românești, prin crearea de produse de design vestimentar, care repun într-un context contemporan, coerent și articulat, estetica și simbolica ei”, se precizează pe pagina de Facebook a Taberei Internaționale de Rezidențe Artistice - “Legături”.

Potrivit organizatorilor, Cristina Chiriac este președinte fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și al brand-ului “Flori de ie”, ipostaze în care conjugă în mod armonios toate valorile morale, personale și profesionale după care se ghidează: familia, tradiția, valori românești, antreprenoriat și educație prin și în sprijinul artei tradiționale și contemporane.

“Îmi doresc un viitor croit pe aspirațiile acestei națiuni, un viitor clădit pe punțile dintre noi și nu pe ruinele indiferenței noastre”, a arătat Cristina Chiriac.

Tabăra “Legături” face parte din Proiectul “Legături”, implementat de Centrul de Voluntariat din Saschiz și este finanțat de Uniunea Europeană - Următoarea Generație UE (NextGenerationEU), în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României: “Fonduri pentru România modernă și reformată”. (Agerpres)

Lasă un comentariu