Respectă următoarele reguli în cazul în care este iminentă o furtună:
* Întrerupe orice activitate în aer liber.
* Intră în casă, într-o construcție ori într-un autoturism. Deși s-ar putea să fii rănit în cazul în care trăsnetul lovește mașina, ești mult mai protejat în interiorul vehiculului decât în exterior.
* Închide bine ferestrele și ușile.
* Evită folosirea apei și dușurile ori sălile de baie. Apa și conductele instalațiilor pot cauza electrocutare (trăsnet, scurt circuit).
* Utilizează telefoanele cu fir doar în situații de urgență. Telefoanele fără fir ori mobilele sunt sigure în utilizare.
* Deconectează de la priză aparatele și alte echipamente electrice (tv, computere, aparatele de aer condiționat etc.). Acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.
Cum să vă comportați în timpul furtunii:
* Dacă ești în mediul urban, adăpostește-te imediat într-o clădire, pentru a evita riscul lovirii de către obiecte, pomi/crengi, stâlpi etc.
* Dacă ești într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcațiune pe apă), așază-te ghemuit, pune mâinile pe urechi și cap, iar capul între genunchi.
* Fă-te o țintă cât mai mic posibilă și redu cât poți de mult contactul cu pământul. Nu te întinde pe pământ!
* Evită: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcațiune pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc.
* Dacă te afli în pădure, caută adăpost într-o zonă cu copaci mai puțin înalți.
* Dacă ești într-o zonă deschisă, mergi spre o zonă joasă, precum o vale.
* Dacă ești pe un lac, ajungi la mal de urgență și adăpostește-te imediat.
* Evită drumurile inundate (mers, șofat)! Un curent de apă adânc de doar 15 cm te poate dezechilibra, iar unul adânc de peste 30 cm poate lua un autoturism.
După o furtună:
* Dacă identifici o victimă rănită sau lovită de trăsnet, verifică următoarele: respirație și puls, dacă victima are puls si respiră, caută alte vătămări posibile: arsuri, vătămări ale sistemului nervos, oase rupte și pierderi de auz sau de vedere, dacă este nevoie de asistență medicală sună cât mai repede posibil la 112.
* Ai grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), poduri avariate parțial sau total, arbori sau clădiri afectați de furtună. Raportează autorităților acest tip de incident.
* Fii atent în continuare la alertele, avertizările și recomandările autorităților.