Prematurii, risc mai mare de multimorbiditate la adolescență

Distribuie pe:

Persoanele care s-au născut prematur prezintă un risc mai mare de multimorbiditate la adolescență, conform unui studiu realizat recent de oameni de știință din Finlanda și Norvegia, transmite agenția Xinhua.

Condus de Institutul Finlandez pentru Sănătate și Bunăstare (THL), studiul definește prematurii drept copiii care s-au născut înainte de cea de-a 37-a săptămână de sarcină. Cel mai mare risc de multimorbiditate, sau prezența mai multor boli ori dizabilități pe termen lung, a fost observat la persoanele născute foarte prematur, înainte de cea de-a 28-a săptămână de sarcină.

Chiar și în rândul adolescenților care s-au născut cu puțin timp înainte de termen, în a 37-a sau a 38-a săptămână de sarcină, s-a observat o prevalență ușor mai ridicată a multimorbidității comparativ cu cei născuți la termen. Riscul de multimorbiditate, care implică două boli asociate cu nașterea prematură apărute între 10 și 18 ani, a fost de 4,6% pentru adolescenții care s-au născut prematur și de 1,9% pentru cei care s-au născut la termen.

Studiul oferă noi informații importante, în condițiile în care cercetările anterioare privind multimorbiditatea s-au concentrat în primul rând asupra persoanelor cu vârsta mai înaintată. Prin urmare, factorii de risc pentru multimorbiditate la persoanele mai tinere au fost insuficient înțeleși, notează Xinhua. Conform cercetătoarei Katriina Heikkila de la THL, până la 23% dintre cazurile ce implică patru boli la adolescenți ar putea fi explicate prin nașterea prematură.

La rândul său, conducătorul proiectului, profesorul Eero Kajantie, a subliniat necesitatea ca profesioniștii din domeniul medical să acorde o importanță sporită factorilor asociați nașterii premature în cazul pacienților tineri cu boli cronice. Realizat de THL în colaborare cu Universitatea de Științe și Tehnologie din Norvegia și universitățile finlandeze din Oulu și Turku, studiul a utilizat date prelevate de la peste 1,1 milioane de tineri născuți în Finlanda între anii 1987 și 2006. Totodată, au fost studiate date de la peste 555.000 de tineri născuți în Norvegia între anii 1998 și 2007. Informațiile privind multimorbiditatea la vârste cuprinse între 10 și 18 ani au fost prelevate din registrele medicale de specialitate.

Studiul a fost publicat în cel mai recent număr al jurnalului științific Lancet Public Health. (Agerpres)

Lasă un comentariu