Ceramică din Epoca bronzului și bijuterii din perioada romană, descoperite în Cetatea Târgu Mureș

Distribuie pe:

O serie de elemente de ceramică din Epoca Bronzului și o brățară de bronz posibil din epoca romană au fost descoperite de arheologi, în timpul săpăturilor preventive de descărcare de sarcină arheologică efectuate în Cetatea din Târgu Mureș, pentru amplasarea replicii unei fântâni arteziene în stil baroc care a existat în oraș, între 1800-1820.

“În urma săpăturilor am descoperit vestigii din Epoca Bronzului mijlociu, respectiv cultura Wittenberg, în primul rând elemente de ceramică și material ostrologic animalier. Am descoperit și o brățară de bronz, posibil din epoca romană. În partea de secol XVIII avem materiale care provin din zona armatei austriece din perioada când aceasta a fost instalată în Cetate, pipe și ceramică de uz casnic din Cetate. S-a săpat pe suprafața pe care urmează să fie instalată fântâna. Conform legii, perimetrul cercetat se suprapune pe suprafața lucrării. Săpătura este finalizată și urmează în aproximativ o săptămână să încheiem raportul de expertiză”, a declarat presei, marți, șeful secției de Istorie al Muzeului Județean Mureș, Gal Szilard Sandor.

Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a declarat că săpăturile pentru descărcare de sarcină arheologică au fost finalizate și că urmează, în luna octombrie, să înceapă montarea fântânii.

“Fântâna este realizată după proiectul unei fântâni baroce din Târgu Mureș care nu s-a păstrat. Din fericire, în Arhivele Statului s-a păstrat proiectul care a fost făcut la sfârșitul secolului XVIII. Acel proiect a fost readus la viață și am considerat că Cetatea ar fi locul ideal din punctul de vedere al atmosferei pentru a instala această fântână refăcută. În mare parte, aspectul intern al Cetății, respectiv clădirile, sunt din epoca barocă. În oraș nu prea au rămas spații cu caracter baroc, atât în secolul XIX, cât și în secolul XX s-au schimbat foarte mult fațadele. Inclusiv Piața Bolyai, care este cea mai veche, are preponderent caracter Art Nouveau. Am considerat, împreună cu specialiști, arhitecți și istorici de artă, că în Cetate ar fi cel mai adecvat loc pentru a fi montată această fântână barocă”, a arătat Soos Zoltan. (Agerpres)

Siturile arheologice din Cetatea Târgu Mureș vor fi restaurate și iluminate

Primarul din Târgu Mureș, Soós Zoltán, a declarat, marți, că Cetatea din municipiu urmează să intre într-un proces de înfrumusețare, iar siturile arheologice, inclusiv primul monument industrial din România, vor fi restaurate și iluminate corespunzător.

“Urmează lucrări de înfrumusețare a Cetății cu refacerea pavajelor, respectiv refacerea și renovarea siturilor arheologice care în ultimii 10 ani s-au deteriorat foarte mult. Toate vor intra în restaurare astfel încât anul viitor să fie totul inscripționat frumos, să putem prezenta ce se poate vedea și vizita în Cetate. Acum 10 ani s-au afișat explicații doar pentru bastioane, dar urmează să facem acest lucru pentru toată Cetatea. A rămas în urmă organizarea și vizitarea siturilor descoperite și acest aspect intră în execuție în această toamnă. (...) La cuptoare nu se va putea intra deoarece sunt structuri destul de fragile și nu vrem să se deterioreze, ele se pot vedea destul de bine și de afară. Ele, ca monument industrial, sunt unicate în România ca și cuptoare de ars cărămidă de secol XVII”, a declarat, presei, primarul din Târgu Mureș.

Potrivit edilului, se lucrează la un proiect pentru vechea Mănăstire Franciscană, unde se va amenaja un muzeu care va prezenta istoria franciscanilor din Transilvania.

Soós a precizat că există și un alt proiect în execuție și partea de iluminat a elementelor care compun Cetatea, a fost finalizată Biserica și Casa Căsătoriilor, urmează ca siturile arheologice, clădirea Muzeului, clădirea Manutanței și Bastioanele să fie iluminate individual.

În anul 2012, în timpul lucrărilor de modernizare a Cetății din Târgu Mureș au avut loc o serie de descoperiri arheologice de excepție, cum ar fi primul monument industrial din România, constând într-o fabrică de cărămidă din perioada secolelor XVI-XVII. Cuptorul are trei arzătoare, este desfășurat pe o suprafață de circa 80 de metri pătrați, iar arheologii cred că este vorba despre fabrica de cărămidă mică, identificată în documentele vremii ca fiind Șura Mică.

De asemenea, în Cetate au mai fost descoperite o bucătărie aproape completă din secolul al XVII-lea și un atelier de prelucrare a bronzului din secolul al XV-lea, care era prima structură industrială specializată în prelucrarea bronzului, descoperită cel puțin din Transilvania. (Agerpres)

Lasă un comentariu