6 septembrie 1997 - Omagiul adus la moartea prințesei Diana, acum 26 de ani, de Regina Elisabeta a II-a

Distribuie pe:

La Londra, au avut loc funerariile prințesei Diana, moartă într-un accident de mașină la Paris. Peste un milion de oameni pe străzi și peste 2,5 miliarde de oameni din întreaga lume au urmărit transmisia televizată.

Diana, Prințesă de Wales (Diana Frances, născută Spencer) (1 iulie 1961 - 31 august 1997), prima soție a lui Charles, Prinț de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit. A fost căsătorită cu Charles, Prinț de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit, cu care a avut doi fii: Prințul William și Prințul Henry.

Funeraliile Dianei au avut loc în Westminster Abbey, pe 6 septembrie 1997. Cu o zi înainte, după o absență lungă de o săptămână din fața publicului, Regina Elisabeta a II-a și-a adus omagiile fostei sale nore într-o transmisiune televizată (transmisiunea a avut un public de peste 2.5 miliarde de oameni din intreaga lume):

“Din momentul în care groaznica veste a ajuns la noi, duminica trecută, am văzut, în toată Anglia și în lume, expresia unei copleșitoare tristeți pentru moartea Dianei.

Am încercat cu toții, în diferite moduri, să facem față acestui fapt. Nu a fost ușor să ne exprimăm sentimentul pierderii, deoarece șocul inițial este adesea urmat de un amestec de alte sentimente: neîncredere, neînțelegere, nemulțumire - și grijă pentru cei care rămân.

Am fost cu toții emoționați în ultimele zile. Astfel, ceea ce vă spun acum, ca regină și ca bunică, vă spun din inimă.

Mai întâi, vreau să aduc omagii Dianei. A fost o persoană excepțională și înzestrată cu multe calități. În vremuri bune sau rele, ea nu și-a pierdut niciodată capacitatea de a zâmbi și de a râde, nici de a-i inspira pe ceilalți cu bunătatea și căldura ei.

Am admirat-o și am respectat-o - pentru energia și imlicarea ei în ajutarea altora, în special pentru devotamentul ei pentru cei doi fii ai săi.

În această săptămână, la Balmoral, am încercat cu toții să îi ajutăm pe William și Harry să accepte pierderea devastatoare pe care au suferit-o.

Niciunul dintre cei care au cunoscut-o pe Diana nu o va uita. Milioane de oameni care nu au cunoscut-o, dar simt că o cunosc, își vor aminti de ea.

Eu cred că se pot învăța multe lecții din viața ei și din reacția extraordinară și emoționantă a oamenilor la moartea ei.

Cred, la fel ca dumneavoastră, că amintirea ei trebuie păstrată cu drag.

Aceasta este o ocazie pentru mine, în numele familiei, în special în numele Prințului Charles, a lui William și Harry, să vă mulțumesc tuturor celor care ați adus flori, ați trimis mesaje și ați adus omagii acestei persoane remarcabile.

Aceste dovezi de bunătate au fost o sursă nesecată de ajutor și alinare.

Gândurile noastre sunt alături de familia Dianei și de familiile celor care au murit în același accident. Știu că și ei au fost nevoiți să găsească forță, după cele întâmplate, de la sfârșitul săptămânii trecute și până astăzi, încercând să își vindece durerea și apoi să înfrunte viitorul în lipsa unei persoane dragi.

Sper că mâine vom reuși cu toții, oriunde am fi, să ne exprimăm mâhnirea cauzată de pierderea Dianei și recunoștința pentru viața ei mult prea scurtă.

Este o șansă de a arăta lumii întregi Marea Britanie, ca națiune unită în mâhnire și considerație.

Fie ca cei care au murit să se odihnească în pace, și fie ca noi, fiecare dintre noi, să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru o persoană care i-a făcut fericiți pe mulți, mulți alții.”

(Agerpres)  

foto – ro.wikipedia.org                                                                                                                                                

Lasă un comentariu