România, a doua cea mai mare piață din Europa de Est pentru produse farmaceutice

Distribuie pe:

(3,9 miliarde de euro venituri din domeniul farmaceutic, în România, în 2021. Cererea online, în creștere cu 34%)

Sectorul comerțului electronic dedicat produselor farmaceutice înregistrează, la nivel global, o creștere fără precedent, iar Europa de Est confirmă rapid tendința, România devenind a doua cea mai mare piață din regiune, după Polonia, relevă datele unei analize de specialitate, anunță Agerpres.

Astfel, anul trecut, au fost înregistrate 3 miliarde de vizite online pe astfel de platforme, respectiv o creștere de 34% față de 2021, conform analizei realizate de Liki24, iar Europa de Est prezintă a cincea cea mai mare creștere la nivel global în 2022 față de 2021, după alte zone precum Africa Subsahariană (98%), Asia de Vest (51%), Asia de Sud-Est (49%) și Asia de Sud (40%).

La nivel regional mai extins, în Europa Centrală și de Est, întregul sector farmaceutic înregistrează o creștere remarcabilă, iar România se află în topul țărilor cu cea mai puternică dezvoltare a acestui segment.

În 2021, România a înregistrat peste 3,9 miliarde de euro venituri din domeniul farmaceutic, devenind a doua cea mai mare piață din regiune, după Polonia. Mai mult, evoluția nu a fost doar una locală, exporturile României de produse farmaceutice crescând constant, până la un total de 989 de milioane de euro în 2022. Această tendință ascendentă subliniază potențialul de extindere rapidă și pentru comerțul electronic farmaceutic în regiune.

Se estimează că piața europeană a platformelor online de produse farmaceutice va cunoaște o expansiune semnificativă, crescând de la 17,26 miliarde de dolari în 2021 la aproximativ 44,18 miliarde de dolari până în 2027, cu o rată de creștere anuală compusă (CAGR) de 16,95% .

(Sursa foto: Pixabay )

Lasă un comentariu