Memento
Sunt revistele de cultură creații de nișă?...Dacă da, atunci la ce bun “cultura”, ca ofertă publică?... Vânătoare de adepți?... Politici culturale?... Are și spiritul nevoie de hrană, veți spune? Dar, este “meniul” spiritual, accesibil pentru toată lumea? Pentru cine e interzis accesul la decodificarea mesajului cultural? Putem calcula câtă hermeneutică suportă... elitele? Care elite?... E interesant să le identificăm? Nu e mai bine să explorăm o secțiune a structurii sociale, în proiecția ei culturală? Și atunci avem șansa să descoperim cât de permeabilă este frontiera dintre “cultura minoră” și “cultura majoră”? Ori, este cultura “minoră” asimilată subculturii?
Dar, până la urmă, cine are cheile de interpretare?... Educația, persoanele avizate?... Și mai avem nevoie de repere? Însă pentru cine sunt valabile modelele? Pentru cei din “baia” minoră sau “baia” majoră de cultură?... Și chiar sunt necesare frontierele?
Ei bine, e adevărat, cei mai frumoși nuferi cresc în mlaștinile veritabile?... Și asanând mlaștinile, mor nuferii?... Dar dacă chemăm nuferii la lumină, ce peisaj vom avea?... Oare revistele de cultură nu asta fac? Însă câtă putere mai au ele să o facă? Cât suport economic? Cât voluntariat? Ce rețea de difuzare? Ce plajă de receptare?
Întemeierea unei reviste și propunerea unei asemenea călătorii spirituale se transformă în aventură pentru inițiatori? Și atunci, de câtă nebunie este nevoie să-ți asumi gestul?... Face parte din viața reală?... Mai există viață dincolo de online?
Și totuși, când cei avizi de explorare vin spre corabia ta, cu bucuria descoperirii orizonturilor virgine, întemeierea nu-și merită efortul?
Finalmente, toată această suită de întrebări nu reprezintă niște drepte? Și acest potpuriu de interogații nu devine un “exercițiu de admirație”?... Poate fi și acesta un răspuns?
Constantin Nicușan, redactor-șef al revistei YESEURI
