La Școala Gimnazială “Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș, “Din darul toamnei”

Distribuie pe:

Elevii clasei a VII-A de la Școala Gimnazială “Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș, îndrumați de prof. Buta Gabriela, au realizat un program literar-artistic, de toamnă. Invitații la activitate au avut parte de cântece populare interpretate de elevele Lenard Alexia și Simon Bianca. N-a lipsit din program nici nuvela “Popa Tanda”, de Ioan Slavici din care elevii au interpretat un fragment.

Elevii au avut parte de cuvinte de învățătură din partea celor prezenți la activitate. ,,Mulțumesc părinților pentru susținere și colaborare, iar colaboratorilor: dl Primar Sófalvi Sándor Szabolcs, doamnei director Csiki Angela, Părintelui Roată Gigel și Bărăian Eugen pentru cuvintele minunate adresate”, spunea prof. Buta Gabriela. Domnia sa adăuga și că dezvoltarea spiritului de cooperare între elevi - familie - școală - biserică - primărie, promovarea valorilor artistice și culturale, conștientizarea că bogățiile acestui anotimp sunt date de bunul Dumnezeu și că natura trebuie ocrotită și prețuită. Relația omului cu Dumnezeu, picături de înțelepciune, roadele de mulțumire către Divinitate: “Să imiți pământul, omule, și să rodești ca el” ( SF. Vasile cel Mare), toate acestea au fost scopul activității extrașcolare. Omul are o răspundere față de grădina acestei lumi, căci Dumnezeu l-a lăsat să o lucreze, ca să-și dea roadele ei și prin aceasta să-și arate chipul ei frumos.

Toți cei prezenți la eveniment s-au lăsat ademeniți de gustul și aromele savuroase ale operelor culinare și de ingeniozitatea artistică a creațiilor literare. Punctul culminant al activității l-a reprezentat degustarea produselor expuse. Răsplata a fost înmânarea unor diplome pentru fiecare elev. (B.B.)

Lasă un comentariu