O poveste de familie a regizorului Cristian Mungiu, despre bunica sa din Basarabia, Tania Ionașcu, a devenit una publică pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina, întrucât are multe similitudini cu plecarea în bejenie a multor ucraineni, fiind lansată, sâmbătă, la a VIII-a ediție a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureș.
Volumul “Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană” al lui Cristian Mungiu, apărut la Editura Humanitas, a fost lansat sâmbătă, la Târgu Mureș, alături de criticul Alexandru Cistelecan și de scriitorul Radu Paraschivescu.
“Ce m-a impresionat este viața marcată de istorie, de cedarea Basarabiei. Bunica era născută la Cahul și ziua crucială a vieții lor a fost 28 iunie 1940, o zi în care au trebuit să hotărască între două lucruri foarte importante: dacă să rămână în casa lor sau dacă să abandoneze tot și să plece. Și e genul de cumpănă pentru care poate crezi că ești pregătit, dar nu ești niciodată pregătit. Niciodată nu știi cum să alegi, niciodată nu știi ce e mai bine. Iar acum, în contextul acestui război care e la granița noastră, sunt atât de mulți oameni care au trebuit să treacă prin această dilemă încât mi s-a părut că e un moment în care poți să transformi această poveste, care inițial era gândită să fie doar o poveste de familie, într-o poveste publică. Să îndemn pe fiecare să încerce să fie pregătit pentru momentul ăsta și să-și aducă aminte că întotdeauna oamenii sunt mai importanți decât orice fel de obiecte și de lucruri”, a declarat Cristian Mungiu, pentru Agerpres.
Producătorul de film a spus că bunica sa ținea foarte mult la el, trăind în aceeași casă cu bunicii până la vârsta de 25 de ani, când a plecat de acasă.
“Ne-am văzut în fiecare zi și atunci s-a stabilit o relație foarte, foarte apropiată și mi s-a părut că e important pentru ea să știu că povestea vieții ei contează pentru noi, pentru cei din familie și că va ajunge la nepoți. Pe vremea aceea nu avea nepoți, eu nu aveam copii, dar mi-am luat timp și cred că e un lucru pe care am putea să-l facem cu toții cât mai des, să încercăm să ne luăm acest timp să vorbim cu părinții și cu bunicii, să ne asigurăm că povestea vieții lor trece mai departe, măcar în familie”, a precizat Mungiu.
Bunica sa a trăit până în 2007 și a fost martoră pe viu “al micului său moment de glorie”, când a primit Premiul Palme d'Or.
“Săracii, a doua zi viețile lor au fost foarte complicate, fiindcă s-a năpustit toată presa ieșeană la ei, într-un mod destul de lipsit de intimitate. Dar m-am bucurat că a avut sentimentul, pe de o parte, că eu am reușit în ce mi-am propus și, pe de altă parte, că a apucat să vadă că are strănepoți, că asta era pentru ea cel mai important lucru, faptul că și-a ținut strănepotul în brațe. A fost așa o mare bucurie pentru ea și a știut că într-o bună zi am să fac publică această carte. Și mă bucură faptul că acum, prin cartea asta, a ieșit un text public care îmi dă ocazia să vorbesc cât mai des despre ea”, a subliniat regizorul.
Acesta a spus că, dacă va avea vreodată șansa de a face un film despre viața bunicilor săi, o va face, însă poveștile pentru film sunt un pic diferite de poveștile pentru cărți.
“Unele se potrivesc mai bine în cărți și acestei povești, de exemplu, îi este mai potrivit să stea într-o carte. Dacă într-o bună zi voi face un film plecând de la
această carte, va fi un film care nu va mai avea obligația să respecte întocmai biografia bunicii mele, ci va fi inspirat de ea și va evoca istoria, cea mare influențează viețile cele mici, va evoca prima jumătate a secolului XX, într-un tărâm de graniță, cum e Basarabia”, a conchis Cristian Mungiu.
(Sursa foto: www.libris.ro)
