Bătrânul profesor de la țară pare detașat de vârstă și de necazurile fizice care, tot mai des, îi dau târcoale. Continuă să mulțumească Domnului pentru zilele dăruite și să fie încântat de fiecare răsărit de soare, dar cam de nouă ani aleargă pe o altă pistă, se împotrivește scurgerii timpului și își adună viața în... cărți. Îndemnat de mai mulți oameni de cultură, octogenarul Constantin Bobeică aduce în scris mărturii și documente inedite din viața Basarabiei, reînvie în amintiri perioada interbelică, ruperea de Țară și “eliberarea” impusă cu tancurile rusești în iunie 1940, anii de război și de foamete organizată, deceniul de genocid sovietic (1940-1951), când peste un milion de români basarabeni au fost uciși sau deportați; scrie despre cei șapte ani robiți în Siberia cu groaznica etichetă de “dușman al poporului”, despre metodele de îndoctrinare, de spălare a creierilor și de “formare a națiunii moldovenești” în timpul ocupației sovietice, - toate aceste felii de istorie trăită și suferită sunt scrise cu sânge și intră ca un document viu, de epocă, în cărțile pe care le lasă ca un argument greu împotriva uitării, a falsificatorilor și detractorilor neamului românesc de ieri, de azi și de mâine. Neînvinsul basarabean și-a botezat cartea vieții “Între stele și țărâne”, dăruindu-ne astfel nu o biografie individuală, ci o biografie a rezistenței neamului românesc de la est de Prut, o mărturisire a credinței că nu este zadarnică jertfa unei părți de neam, că dincolo de toate zvârcolirile și convulsiile regimurilor prorusești care au fost și care mai stau în așteptare la Chișinău, Limba Română continuă să fie limba maternă a circa patru milioane de basarabeni. Or, cum mă întreba octogenarul Constantin Bobeică, cine ar fi crezut, la Kremlin sau la Cotroceni, acum două decenii, că Tricolorul nostru va fâlfâi în toate localitățile și primăriile din R. Moldova, iar basarabenii își vor caligrafia dorurile și aspirațiile de reîntregire în alfabet latin?!
Alecu Reniță - Literatură și artă
