Clanurile interlope terorizează Suedia cu bombe în toiul nopții: “Nicio țară din Europa nu a mai văzut așa ceva”

Distribuie pe:

Traficanții de droguri încearcă să-și elimine rivalii și aruncă în aer casele în care trăiesc familiile acestora. În Suedia crește sentimentul de nesiguranță. Explozia unei bombe, într-o noapte de săptămâna trecută, a tulburat din nou liniștea incertă din Hässelby Villastad, o suburbie din Stockholm - a treia bombă din acest an. Prima a explodat în ianuarie, când a distrus fațada unui bloc de apartamente. Patru arestări au fost făcute atunci, potrivit presei locale. A doua explozie a devastat în martie un șir întreg de case. Șase persoane au fost reținute. Ceea ce a început ca un conflict intern între bandele de traficanți de droguri s-a transformat într-o spirală de atacuri din răzbunare. Interlopii, de multe ori furioși că nu izbutesc să-și ucidă adversarii, au început să arunce în aer casele familiilor rivalilor lor, notează Politico, citat de Spotmedia.ro.

Membrii acestor familii - părinți, frați, veri - trăiesc peste tot în Stockholm și în regiunea din centrul și sud-estul Suediei, ceea ce face să pară că atacurile se pot produce oriunde și că nimeni nu este în siguranță.

La câteva ore după atacul asupra blocului de apartamente din Hässelby, o bombă a devastat fațada unui apartament din Linköping, un oraș situat la 200 de kilometri distanță, în sud. După câteva zile, o femeie de 25 de ani a fost ucisă în Uppsala, la 70 de kilometri nord de capitala Suediei, de o bombă plasată lângă casa greșită.

Anul acesta s-au produs 134 de atacuri cu bombă în Suedia, față de 90 în 2022. Iar numărul atacurilor armate rămâne foarte ridicat în comparație cu alte țări europene: 289 în 2023, față de 391 în 2022, într-o țară cu 10 milioane de locuitori.

(Foto: Twitter / SVT / Hedenberg)

Lasă un comentariu