Situație inedită la EURO 2028. Țările organizatoare n-au locul asigurat la turneul final

Distribuie pe:

Cele cinci țări care vor găzdui Campionatul European de fotbal din 2028, Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Irlanda, ar putea fi nevoite să joace în calificări, a anunțat șeful federației engleze, Mark Bullingham. Faptul că turneul se va desfășura în cinci țări diferite nu va înseamnă că fiecare națiune va și primi automat un loc, așa cum a fost cazul Germaniei, în 2024. Cu toate acestea, se pare că UEFA a propus ca două dintre cele cinci echipe să fie eligibile în cazul în care nu reușesc să se califice. “Din punctul nostru de vedere, este bine să jucăm în calificări și vrem ca toate țările să participe”, a spus Bulligham la Sky Sports. Potrivit oficialului, în prezent sunt discuții între reprezentanții țărilor gazdă și UEFA: “Ne gândim că participarea la calificări reprezintă un lucru bun, având în vedere noul format al fotbalului european”. Euro 2028 se va disputa pe șase stadioane din Anglia, dar și la Belfast, Dublin, Glasgow și Cardiff.

Sorin Crăciun

OFICIAL – UEFA a luat decizia în cazul unui meci din grupa României, în ziua partidei cu Belarus

UEFA a decis amânarea partidei dintre Kosovo și Israel din preliminariile EURO 2024. Forul european a luat această decizie deoarece autoritățile israeliene nu permit deplasarea echipei naționale în străinătate. “Partida a fost amânată, deoarece autoritățile israeliene nu permit în prezent echipei naționale să călătorească în străinătate. O nouă dată de disputare a meciului va fi anunțată în timp util”, a precizat forul de la Nyon, printr-un comunicat, conform frf.ro. Această decizie vine la câteva zile după anunțul amânării partidei dintre Israel și Elveția, care ar fi trebuit să se dispute joi, de la ora 21.45, la Tel Aviv. Naționala statului Israel se află în acest moment pe locul trei în grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024, cu un total de 11 puncte. Naționala României se află pe locul doi, cu 12 puncte.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu