Supermarketurile, obligate prin lege să aibă case speciale, fără sucuri și dulciuri

Distribuie pe:

Camera Deputaților a adoptat, decizional, un proiect de lege inițiat de UDMR care prevede că în supermarketuri și hipermarketuri trebuie să existe cel puțin o casă de marcat dedicată familiilor, unde nu vor putea fi comercializate dulciuri și produse alimentare nesănătoase pentru copii, cum sunt chips-urile, bomboanele și băuturile răcoritoare, relatează News.ro.

Aceste case de marcat vor fi folosite doar de familii, care sunt însoțite de copii.

Legea merge la promulgare.

În luna septembrie, Parlamentul a adoptat o propunere legislativă, care acordă prioritate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani la casele de marcat și la ghișeele din cadrul instituțiilor publice, amintește UDMR.

Legea adoptată azi completează această prevedere și oferă familiilor posibilitatea de a alege o casă de marcat separată, în cazul în care nu doresc ca dulciurile și băuturile răcoritoare să fie așezate pe rafturile din apropiere, unde copiii le pot vedea, cere sau chiar lua singuri.

“Scopul propunerii legislative este de a proteja copiii de expunerea la dulciuri și la alimente nesănătoase plasate pe rafturile din apropierea caselor de marcat, evitând, astfel, situațiile în care copiii vor să li se cumpere astfel de produse. Orice părinte cu copii mici știe cât de dificil este să le explici acestora că nu pot consuma cantități excesive de dulciuri.

Obezitatea la copii

Conform statisticilor, în România, 25% dintre copii se confruntă cu obezitatea infantilă, adică un copil din patru suferă de probleme de greutate.

Obezitatea la copii și efectele sale asupra sănătății sunt subiecte mult disputate de experții în sănătate, aceasta putând duce la diminuarea încrederii în sine, atunci când copilul devine adult, și la experiențe sociale discriminatorii. Mai mult decât atât, obezitatea la copii duce la apariția unor boli, cum ar fi diabetul sau creșterea tensiunii arteriale.

“UDMR tratează cu prioritate viața de zi cu zi a familiilor, iar propunerea legislativă face parte din acest plan de acțiune. Adesea, părinții se confruntă cu multe provocări în timpul activităților lor zilnice, inclusiv la cumpărături. Comercianții folosesc toate mijloacele de marketing pentru a-și promova produsele, iar deseori copiii sunt publicul-țintă. Scopul nostru este să creștem familii și copii sănătoși în această țară”, a explicat și Csép Éva-Andrea, deputat UDMR din județul Mureș, co-inițiatorul proiectului de lege.

Proiectul de lege adoptat anterior, care acordă prioritate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani la casele de marcat și la ghișeele din cadrul instituțiilor publice, așteaptă promulgarea pentru a intra în vigoare.

(Foto: Arhiva Pixabay)

Lasă un comentariu