“Acum un an și ceva”..., își începu părintele protopop povestea, “a venit la mine, la biserică o bătrânică.”
- “Bună ziua, părinte!”
- ,,Bună ziua, mamaie!...”, îi răspund eu. Apoi, ușor surprins, căci tocmai mă pregăteam să-nchid biserica, o-ntreb:
- ,,Ce vă aduce pe la mine?”
- ,,Ce să m-aducă?”, îmi răspunse bătrânica, privindu-mă direct în ochi. ,,Iaca, să mă spovedesc!”
M-am uitat așa, pentru o clipă, la ea, și-ncercam, sub broboadele negre cu care se-nfășurase, să-i ghicesc vârsta. Mânat de curiozitate-ntreb:
- ,,Câți ani ai, mamaie?”
- ,,Cât să am, iaca 90 am făcut în vară!”, îmi răspunse ea.
- ,,Păi, la vârsta asta, ce păcate să mai ai, mamaie?”, am întrebat-o
eu cu ton glumeț.
- ,,Iaca, ce păcate pot să am?”, îmi răspunse ea cu un glas limpede, curat, ,,că eu, toată ziua în ogradă, cu cocoșu', cu găina, dar totuși am un păcat care îmi stă, colea, pe inimă și țin să-l spui!”
Mirat la culme, îi zic:
- ,,Haide, mamaie, spune-l, că te-ascult!”
- ,,Păi iaca, vezi mata..”, își începu spovedania băbuța. ,,Io, când om fost tânără, om fost măritată cu-n flăcău din sat. Da imediat după aceea l-o fost luat la armată, în cătănie, c-onceput războiu și l-o prins și rușii ș-o mai stat și pe la ăia vreo șepte ani prizonier. Și eu, în răstimp, n-o mai putut să-l aștept și m-am iubit cu-n alt flăcău frumos din sat!”, își încheie spovedania bătrânica. Surprins de poveste, m-apuc, la rându-mi, curios, s-o-ntreb:
- ,,Câți ani au trecut de atunci, mamaie?”
- ,,Păi cât s-o fi trecut?..., îmi răspunse ea cu iuțeală. ,,Să tot fie vreo 70 (de ani).”
M-am uitat la ea ușor amuzat și i-am spus:
- ,,Mamaie, de-atunci a uitat și Dumnezeu!”
Apoi, văzând-o ușor nedumerită, am continuat:
- ,,Dar uite, totuși, să citești acatistul ăsta de mai multe ori pe zi!”, i-am spus eu, înmânându-i cărticica. ,,Să ții postul săptămânal, așa cum trebuie și să vii regulat la Sfânta Liturghie.”
- ,,Și mă iartă Dumnezeu?”, mă-ntrebă bătrânica cu ochi mirați.
- ,,Te iartă, maică!”, i-am răspuns eu, încercând s-o asigur.
Dar iată că nu trece nici măcar o lună și mă pomenesc din nou cu bătrânica la mine la biserică.
- ,,Bună ziua, mamaie, ce mai faci?”, o-ntreb eu curios.
- ,,Ce să fac, iaca și eu, cu păcatele mele!”, începu bătrânica din nou, ca și cum timpul de la prima-ntâlnire ar fi stat pe loc.
- ,,Dar ce păcate să mai ai matale acum, la vârsta asta?”, o-ntreb mirat, ca și prima oară.
- ,,Păi ce păcate să am, feri-m-ar Dumnezeu să mă ferească! Că eu, toată ziua în ogradă, cu cocoșu, cu găina! Dar am totuși un păcat care-mi stă colea pe inimă și tare mult aș vrea să-l spun!”
- “Zi-l maică!”, o-ndemn eu, ușor derutat, văzând că bătrânica își repetă biata spovedanie întocmai ca la prima întâlnire.
- ,,Păi iaca, vezi matale, io, când am fost fată...”, își începu din nou băbuța spovedania, ,,om fost măritată cu-n flăcău din sat. Da o venit războiul și l-o luat în cătănie și acolo l-o prins și rușii și l-o luat prizonier vreo șepte ani și eu m-am iubit în ăst timp cu un flăcău frumos din sat, că n-oi mai putut să-l aștept!”
Total surprins de aceeași spovedanie, îi spun:
- ,,Păi, mi-ai mai spus asta o dată, mamaie!”
- ,,Știu, maică!”, îmi răspunse brusc bătrânica, privindu-mă direct în ochi. ,,Dar îmi e așa drag să-mi aduc aminte!”
Din volumul “Omul liber”, autor DAN PURIC
