De Ziua Mondială a Comemorării Victimelor Accidentelor de Circulație

Distribuie pe:

Cea de-a treia duminică a lunii noiembrie este dedicată comemorării victimelor accidentelor rutiere.

Astfel, polițiștii mureșeni au ales să fie alături de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, dar și de alți parteneri instituționali, la un eveniment public, organizat pentru evidențierea însemnătății reale a acestei zile.

Acordând importanța cuvenită, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost prezenți cu standuri de formare preventivă, educație rutieră, dar și standurile polițiștilor criminaliști, care fac parte din echipele de cercetare la fața locului în cazul producerii unor accidente cu victime în trafic.

Efortul polițiștilor s-a îndreptat spre a reaminti atât celor mici, cât și adulților, importanța respectării regulilor de circulație, în vederea prevenirii producerii unor evenimente rutiere cu consecințe deosebit de grave.

Una dintre prioritățile Poliției mureșene (și nu numai) este asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice! Nu uitați să manifestați aten-ție în trafic!”, au subliniat reprezentanții IPJ MUREȘ.

Lasă un comentariu