InfoCultural

Distribuie pe:

* Joi, 30 noiembrie 2023, Filarmonica de Stat Târgu Mureș prezintă Concertul coral extraordinar “HAPPY BIRTHDAY, ROMANIA!” , dedicat Zilei Naționale a României.

Programul va cuprinde lucrări ale compozitorilor S. Pautza, Constantin Baciu, T. Jarda, Dariu Pop, Gheorghe Danga, de asemenea gospeluri, muzică ușoară din repertoriul universal și românesc din anii 1960-1990 aranjate pentru cor mixt cu pian de Sabin Pautza. Dirijor - Adrian Vinars.

Biletele se pot procura de la casieria Filarmonicii, dar și online pe site-ul Eventbook:

https://eventbook.ro/.../bilete-concert-coral...

* Casa de Cultură a Studenților Târgu Mureș organizează în perioada 20 noiembrie - 7 decembrie 2023, în zilele lucrătoare, orele 9.00 - 14.30, ateliere de creație, pentru realizarea unor decorațiuni de Crăciun. Acestea vor fi expuse și valorificate în scop caritabil în data de 8 decembrie 2023, la Centrul Cultural “Mihai Eminescu”, în cadrul Acțiunii de caritate “Și tu poți fi înger”.

* Sâmbătă, 25 noiembrie, ora 18, la Sighișoara, în sala mare de festivități a Primăriei are loc recitalul de tango argentinian Piazzolla Tango Night, organizat sub egida Ambasadei Republicii Argentina în România.

Potrivit organizatorilor, “PIAZZOLLA TANGO NIGHTS” este un proiect de suflet dedicat marelui compozitor Astor Piazzolla, cel care a revoluționat muzica de tango argentinian. Indrei Irina (pian) și Indrei Robert ( bandoneon) sunt muzicieni absolvenți ai Academiei de Muzică din Cluj Napoca și a Academiei de Muzică din București. Au concertat la invitația Casei Regale la Castelul Peleș, de asemenea la Viena sau München. Robert este singurul român care cântă la bandoneon, instrumentul specific tangoului argentinian, în cadrul unei orchestre.

În program, cele mai frumoase lucrări ale marelui Astor Piazzolla. “Oblivion”, “Libertango”, “Adios Nonino”, precum și lucrări de referință ale genului: “El Choclo”, “La Cumparsita”, “Por una Cabeza”. Spectacolul va culmina cu un moment de dans.

* Biblioteca Municipală Reghin organizează marți, 28 noiembrie 2023, ora 17, un eveniment cultural-științific dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României. Manifestarea cuprinde conferința “Memorialistica Marii Uniri în zona Reghinului și a împrejurimilor, lansări de cărți și un program cultural-artistic.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu