Finanțare pentru liceele cu profil preponderent agricol

Distribuie pe:

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat, zilele trecute, că perioada de depunere a cererilor de finanțare pentru îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil preponderent agricol s-a prelungit până la data de 22 decembrie. Prin intermediul acestei linii de finanțare se dorește creșterea atractivității învățământului profesional agricol, prin finanțarea îmbunătățirii infrastructurii și dotării cu materiale didactice specifice pentru pregătirea viitorilor fermieri antreprenori și a salariaților în domeniile agriculturii și a celor conexe acesteia. Clădirile, sălile de clasă, laboratoarele și dotările, respectiv, infrastructura educațională, constituie elemente vitale ale mediilor de învățare din școli, deoarece are efecte asupra îmbunătățirii predării, a rezultatelor școlare ale elevilor și asupra reducerii abandonului școlar.

Ghidul solicitantului și anexele aferente, documente necesare pentru pregătirea documentației aferente depunerii cererilor de finanțare, pot fi consultate de cei interesați pe pagina instituției. AFIR, în calitate de agenție de implementare a proiectelor PNRR în baza acordului cu Ministerul Educației, a publicat condițiile privind accesarea fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru finanțarea infrastructurii liceelor cu profil preponderent agricol.

Suma alocată este de 43 de milioane de euro, valoare eligibilă din Planul Național de Redresare și Reziliență. Pentru această linie de finanțare, ținta este ca minimum 57 de licee agricole să benficieze de sprijinul financiar nerambursabil. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 650.000 de euro, iar fiecare beneficiar poate depune un singur proiect. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, conform aceleiași surse.

Pot solicita sprijinul financiar nerambursabil unitățile de învățământ de stat acreditate, de nivel liceal profil tehnologic, cu peste 10% clase cu profil agricol, inclusiv cele cu profil silvic care se regăsesc în Lista unităților de învățământ eligibile. (B.V.B.)

Lasă un comentariu