Plata pensiilor nu este pusă în pericol!

Distribuie pe:

Având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum și zilele libere de 2 și 3 decembrie 2023, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor și a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie.

Cu sprijinul factorilor poștali, plata drepturilor începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate.

Reamintim că pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare, ziua de plată este 12 decembrie.

În acest context, având în vedere exercitarea dreptului la protest/grevă al salariaților din casele teritoriale de pensii, dorim să îi asigurăm pe beneficiari că activitatea acestor instituții continuă, iar plata pensiilor nu este pusă în pericol.

Ținând cont de zvonurile apărute în spațiul public, cu privire la plata pensiilor aferente lunii ianuarie a.c., facem următoarele precizări:

- Niciun talon de pensie nu a fost tipărit sau retipărit greșit, ba dimpotrivă, ne aflăm în graficul normal de plată al pensiilor către beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor prin Compania Națională Poșta Română, dar și beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor în cont curent, potrivit convențiilor în vigoare.

- Cu privire la pensiile de serviciu acordate conform legislației în vigoare, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 226/2020, privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, ordonanță care implică neactualizarea cu rata medie a inflației pentru un număr de 4.603 beneficiari, taloanele de pensie au fost tipărite la valoarea aferentă lunii decembrie.

- Facem precizarea că, nici pentru aceste categorii de pensii de serviciu nu există nicio întârziere cu privire la termenul de plată a lor către beneficiari.

 Conducerea Casei Naționale de Pensii Publice

Lasă un comentariu