Intervenţie promptă

Distribuie pe:

Un telefon primit prin numărul 112, alertează Primăria Daneş. În câteva minute se pune în mişcare sistemul de alertare pentru stins incendiu. Pompierii voluntari din localitate şi-au ocupat locurile în maşina de pompieri din dotare şi pornesc în trombă spre casa cuprinsă de flăcările unui incendiu devastator. Până la venirea maşinilor de pompieri din Sighişoara, lupta cu flăcările a fost câştigată de pompierii voluntari, datorită intervenţiei cu maşina de pompieri din dotarea Primăriei Daneş. Totul a pornit de la un horn necurăţat, din păcate focul a distrus în mare casa. Este vorba de o familie de romi. Anul trecut au mai avut un necaz. Cel mai mare băiat, în vârstă de 12 ani, a fost călcat de o maşină pe drumul ce duce la depozitul de gunoaie Sighişoara. Întreaga familie trăieşte, ca şi atunci, din pet-urile adunate din răscolitul gunoaielor. Altă posibilitate nu au, având cinci copii de crescut, cel mare are vârsta de opt ani. Focul le-a distrus totul. Am stat de vorbă cu primarul Nicolae Mosora, şi cu Dorin Burnete, viceprimarul comunei, cel care, pe lângă alte sarcini, are şi pe aceea de coordonator al pompierilor voluntari. Ca primă urgenţă Primăria Daneş se va implica în acordarea unui ajutor constând în mână de lucru, cât şi material de construcţie - lemn şi ţiglă pentru acoperişul distrus. Printr-o hotărâre a Consiliului Local se vor aloca fondurile băneşti necesare în vederea achiziţionării de mobilă, uşi, ferestre pentru această familie greu încercată, ajunsă în toiul iernii sub cerul liber.

Lasă un comentariu