Ziua Unirii, la Cercul Militar Târgu Mureș

Distribuie pe:

Spațiul primitor al Cercului Militar Târgu Mureș a fost din nou gazda unei reuniuni colegiale, rezerviști de diferite arme dându-și întâlnire pentru a marca Ziua Națională, primitoare gazdă și organizator al evenimentului fiind colonelul Todea Ispas, aflat la conducerea Clubului Tanchiștilor.

Reuniunea a cuprins momente emoționante, debutând cu intonarea Imnului de Stat în întregimea sa, la cerința organizatorului care a menționat că doar la întâlniri oficiale și unde este prezentă fanfara militară, Imnul Național poate fi intonat în varianta scùrtă, de patru strofe.

Pentru a vorbi despre Ziua Națională, 1 Decembrie, a fost invitat profesorul universitar Vasile Dobrescu, domnia sa subliniind aspecte mai puțin cunoscute, dar extrem de însemnate, despre istorica zi care a adus românilor Unirea cea Mare. Contextul intern și internațional în care a fost înfăptuită Unirea românilor din toate teritoriile a fost de asemenea amintit, actul unificării rămânând, și la un secol distanță, reperul istoric de căpătâi al națiunii române.

Pline de învățăminte au fost și cuvintele preotului militar Ioan Șimon, Sfinția Sa vorbind despre latura religioasă a evenimentelor anului 1918, vremuri în care o puternică credință îi unea pe locuitorii din spațiul românesc.

Momente închinate eroilor români au fost exprimate prin vocea îndrăgitei soliste Livia Sorlea, interpretând cântece ce evocă luptele pentru recucerirea granițelor țării, precum

și alese cântece populare. Nu este prima dată când interpreta s-a aflat între rezerviști, însă în zi aniversară a dorit să aducă în dar melodii unice din repertoriul propriu, culese de pe plaiul natal. Solista Livia Sorlea a adus și dar de colinzi, reuniunea oferind rezerviștilor o frumoasă atmosferă de sfârșit de an.

Au fost prezente, în număr mare, cadre militare în rezervă și camarazi polițiști și jandarmi, depănând, într-o prietenoasă atmosferă, amintiri din cariera militară.

Lia Vințeler Asociația Cultul Eroilor “Regina Maria” Filiala Mureș

Lasă un comentariu