Lansare de carte - Psihologia copilului și poveștile

Distribuie pe:

Astăzi, 9 decembrie, de la ora 11.30, în Sala Mică a Palatului Culturii, are loc lansarea cărții “Psihologia copilului și poveștile”, scrisă de dr. Kádár Annamária și tradusă în limba română de Melinda Crăciun. Autoarea, dr. Kádár Annamária, este conferențiar universitar la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, unde predă psihologie, pedagogia învățământului primar și preșcolar, didactica jocului, consiliere și dezvoltare personală, dar este și un trainer și un speaker ce umple sălile de spectacole, ținând conferințe interesante pe teme de psihologie și dezvoltare personală.

A fost cea mai vândută carte în Ungaria, în anul 2012, și a obținut și titlul de Cartea de Aur, în anul 2013. Traducerea ei în limba română reprezintă un eveniment așteptat de cititori, deoarece pune în lumină aspecte utile despre dezvoltarea inteligenței emoționale cu ajutorul basmelor.

Întâlnirea se dorește una interactivă, în care publicul, autoarea și traducătoarea cărții vor purta un dialog deschis despre rolul poveștilor în viața omului. Cele 10 povești pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, care întregesc volumul, vor capta, cu siguranță, atenția copiilor prezenți la eveniment. (L.L.)

Lasă un comentariu