Iohannis, mesaj de Hanuca

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu prilejul sărbătorii iudaice Hanuca, remarcând că aceasta are loc în acest an “pe fundalul suferințelor și al pierderilor de vieți omenești într-un război provocat de atacurile teroriste asupra Statului Israel”.

“La întâmpinarea uneia dintre cele mai importante sărbători religioase iudaice, Hanuca 5784, transmit cele mai calde urări de pace și prosperitate conducerii Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, precum și tuturor membrilor comunităților evreiești din țara noastră. «Sărbătoarea luminilor» întruchipate de lumânările aprinse care împodobesc brațele menorei în Templul Coral din București, precum și în templele și sinagogile din întreaga lume iudaică vă aduce împreună, îmbrățișând în solidaritate și speranță sensul profund al celebrării de Hanuca. Este dramatic că sărbătoarea care în aceste zile îi aduce împreună pe evreii de pretutindeni se desfășoară pe fundalul suferințelor și al pierderilor de vieți omenești într-un război provocat de atacurile teroriste asupra Statului Israel”, a subliniat șeful statului în mesaj.

Potrivit președintelui, astăzi, “luminile menorei se aprind nu doar în memoria victimelor, ci și ca simboluri ale conștiinței noastre care nu-și poate găsi liniștea decât în hotărârea de a face tot posibilul pentru ca astfel de atrocități să nu se mai întâmple niciodată”.

“Istoria ne este, din păcate, marcată de Holocaust, de extremisme, de violență și xenofobie, de totalitarisme și ură, manifestări în fața cărora trebuie cu toții să găsim forța de a ne opune. Fie ca sărbătoarea Hanuca 5784 să aline durerile familiilor celor care au căzut victime inocente ale urii și ale violenței și să ne călăuzească spre lumina biruitoare a Umanității, în comuniune și pace”, a mai transmis Iohannis.

Irak: Rachete trase asupra Ambasadei SUA

Guvernul irakian trebuie să garanteze “protecția” personalului diplomatic și al coaliției internaționale antijihadiste, a declarat vineri un purtător de cuvânt al ambasadei americane la Bagdad, confirmând tiruri de rachete ce au vizat sediul său, dar care nu au făcut victime, informează AFP.

“Îndemnăm din nou guvernul irakian, cum am făcut-o în repetate rânduri, să facă tot ce îi stă în putere pentru a proteja personalul și instalațiile diplomatice și ale coaliției partenere”, potrivit unui comunicat al ambasadei americane la Bagdad.

“Reiterăm că ne rezervăm dreptul la autoapărare și la protejarea personalului nostru peste tot în lume”, adaugă comunicatul. Mai multe rachete au fost trase vineri în zori împotriva ambasadei americane din ultrasecurizata Zonă Verde din capitala irakiană Bagdad, fără a face răniți sau pagube materiale, însă ilustrând riscul unei escaladări pe fondul războiului între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas. Atacul nu a fost revendicat deocamdată. Acesta este primul atac raportat împotriva ambasadei americane de la Bagdad după ce grupări armate pro-Iran au început să lanseze la mijlocul lui octombrie tiruri de rachete sau lovituri de drone împotriva soldaților americani sau forțelor coaliției internaționale antijihadiste în Irak sau în Siria vecină.

Fiul lui Biden, inculpat pentru evaziune fiscală

Hunter Biden, fiul președintelui american Joe Biden, a fost inculpat joi pentru a doua oară la nivel federal, de data aceasta pentru evaziune fiscală, potrivit unui document judiciar, relatează Reuters și AFP.

Hunter Biden, în vârsta de 53 de ani, “a fost implicat într-o stratagemă pentru a nu plăti cel puțin 1,4 milioane de dolari în declarațiile sale fiscale federale” între 2016 și 2019, potrivit procurorului special responsabil cu ancheta. El “a cheltuit milioane de dolari pentru un stil de viață extravagant în loc să-și plătească taxele”, se arată în documentul citat, în care sunt detaliate nouă capete de acuzare, de la evaziune fiscală la fals în declarații. Fostul avocat și om de afaceri și-a cheltuit banii pentru a-și finanța consumul de droguri, compania unor “escorte” și pentru mașini și haine de lux, potrivit rechizitoriului. Această nouă inculpare înseamnă că fiul președintelui, deja urmărit penal pentru deținere ilegală de armă, ar putea fi judecat de două ori anul viitor, în timp ce tatăl său încearcă să fie reales la Casa Albă, notează AFP.

Israel: Discuții Biden - Netanyahu pentru protecția civililor din Gaza

Președintele american Joe Biden i-a spus joi premierului israelian Benjamin Netanyahu că este esențial să fie protejați civilii în timp ce au loc lupte urbane violente în și în jurul celor mai mari orașe din Gaza, a indicat Casa Albă, relatează AFP.

“Președintele a insistat asupra necesității absolute de a-i proteja pe civili și de a separa populația civilă de Hamas, în special prin coridoare care să le permită oamenilor să se deplaseze în deplină securitate în afara zonelor de luptă delimitate”, a indicat Casa Albă într-un comunicat. În prima sa convorbire cu Netanyahu din 26 noiembrie, președintele a insistat asupra faptului că “trebuie autorizat un ajutor mult mai important”, a adăugat Casa Albă. Statele Unite susțin pe deplin Israelul de la atacul sângeros lansat de Hamas la 7 octombrie și în cursul căruia au fost ucise 1.200 de persoane, potrivit autorităților israeliene. (Agerpres)

Lasă un comentariu