Aproximativ 73% dintre români susțin că nu vor pleca deloc în concediu în această iarnă, iar dintre cei care o vor face, aproape 11,5% își vor petrece vacanța de iarnă în România, la munte, 7,5% vor petrece la rude/la țară, peste 6% pe litoralul românesc și numai 2,6% o vor petrece în străinătate, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.
Dintre cei care își vor petrece concediul în străinătate, circa 22% spun că vor merge în Turcia, aproape 16% au ales Spania, 12,5% - Grecia, câte 10% vor petrece sărbătorile în Bulgaria și Italia, iar peste 6% în Egipt. Printre alte destinații de vacanță se numără, Norvegia, Anglia și Brazilia.La întrebarea “Câte zile îți permiți să mergi în vacanță în această iarnă?”, peste 68% dintre cei care au răspuns sondajului au menționat că vor merge 3 - 4 zile anul acesta în vacanță, peste 20% spun că au ales să petreacă 7 zile de vacanță, circa 8% vor merge în vacanță 10 zile și numai 2% vor petrece două săptămâni sau mai mult în vacanță, relevă datele obținute de CEC Bank. (Agerpres)