Motto: “Mândre-s plaiurile tale, țară, mândră, printre toate! / Și frumos se-ndoaie cerul peste văi și peste sate; // Dar, oricât sclipesc pe tine plaiuri, cer, întreaga fire, / Tristă ești și neferice, căci la noi nu este iubire.../ Și flăcăii tăi sunt harnici, holdele îți sunt bogate, / Și copilele-ți duioase parcă sunt domnițe toate - / Dar zadarnic strângi la sânu-ți mii comori de fericire! // Doina ta e numai lacrimi - căci la noi nu e iubire...”
Panait Cerna (1881-1913), poet, filosof, critic literar, traducător
* “Dumnezeu pune iubire în inimile voastre pentru cei mai mari decât voi atunci când trebuie să primiți binecuvântarea și călăuzirea lor; pentru cei mai mici atunci când trebuie să le dați acestora binecuvântare și călăuzire; pentru cei egali cu voi ca să deveniți una și să vă bucurați de Dumnezeu. Dumnezeu nu se poate revărsa în voi decât prin iubire, de aceea aprindeți-vă inimile degrabă și ardeți pentru el”.
***
* “Nu se poate să faceți ce vreți și să urcați și la cer. Dumnezeu trebuie să coboare la voi și să vă purifice făcându-vă instrument al Lui și apoi urmează Mântuirea. Dumnezeu nu glumește și nici nu se joacă cu voi”. “Adevăratul scop al vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile și alte fapte bune din dragoste de Hristos sunt doar mijloace de dobândire a Duhului Sfânt”.
***
* “Cu orice preț trebuie a păstra pacea sufletului și să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alții. Nimic nu este mai prețios decât pacea întru Hristos Domnul nostru. Sfinții Părinți aveau mereu un duh de pace și, fiind ei binecuvântați cu harul lui Dumnezeu, trăiau mult. Dobândește pacea și mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară luminării rațiunii. Această pace, ca pe o comoară neprețuită, Domnul Hristos a lăsat-o ucenicilor înainte de moarte, iar prin ei, nouă tuturor: «Pacea mea las vouă...» «Să vă iubiți unii pe alții...»“.
Serafim de Sarov (1754-1833), a fost un sfânt ascet rus care a trăit în Mănăstirea Sarov din Rusia, în sec. al XVII-lea, și al cărui cult a cunoscut o mare răspândire în întreaga lume ortodoxă. S-a născut dintr-o familie de comercianți. La vârsta de 10 ani s-a îmbolnăvit grav. În timpul acesta a văzut-o pe Maica Domnului în vis, care i-a promis că îl va tămădui, ceea ce s-a și întâmplat în timpul unui pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului, trecând prin fața casei părintești. După vindecare, tânărul Serafim era preocupat de citirea Vieților sfinților, mergea des la Sf. Biserică și îi plăcea să se retragă în rugăciune. La vârsta de 18 ani primește binecuvântarea mamei sale de a intra în Mănăstirea Sarov ca “Novice” și primește de la ea o cruce de aramă pe care o purtase peste haine toată viața. La mănăstire el mânca o dată în zi și atunci foarte puțin și se odihnea de asemenea puțin. Se retrăgea în singurătatea pădurii pentru rugăciune și meditație religioasă. S-a îmbolnăvit grav și a fost nevoit să rămână la pat trei ani de zile. Încă o dată, Sfânta Fecioara Maria împreună cu mulți sfinți l-au vindecat. Mult timp își petrecea în Sfânta Biserică, unde la un moment dat i s-a arătat Domnul Hristos, și o bună perioadă de timp după această bună vedere, el nu mai vorbește. În anul 1793 a fost hirotonit ieromonah, după care a slujit zilnic și s-a împărtășit cu Sfânta Împărtășanie timp de un an de zile, după care se retrage în “îndepărtata pustnicie” - a pădurii. Aici primea mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferă tuturor mângâiere și povețe. Moare în data de 2 ianuarie 1833, îngenunchiat fiind în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu, pe care a iubit-o atât de mult. A fost și un bun scriitor bisericesc; după el a rămas un adevărat tezaur literar de opere duhovnicești. “Rânduieli din viața creștină”, “Vindecări minunate din zilele noastre”, “Fericita Pelaghia”, “Minunile Maicii Domnului”, “Despre îngeri”, “Scopul vieții creștine”, “Pravila de rugăciune” ș.a.
P.S. “Un om nemulțumit de soarta lui, se plângea într-una din zile, zicând: Dumnezeu trimite altora bogății fără număr și mie nu-mi dă nimic. Cum pot eu să lucrez în viață, neavând nimic de la început? Un bătrân îl auzi și-i zise: Crezi că ești așa de sărac precum te vaiți? Nu ți-a dat Dumnezeu tinerețe și sănătate? - Nu zic că nu mi-a dat și chiar pot să fiu mândru de puterea și sănătatea mea. Bătrânul îl prinse de mâna dreaptă și-l întrebă: Ai vrea tu, să ți se taie mâna dreaptă pentru două mii de franci? - Desigur n-aș vrea. Dar mâna stângă? - Nici ea. Ai primi tu două sute de mii de franci pentru a fi orb? - Nu, nu aș accepta. Vezi - zise bătrânul, câte bogoții îți dă Dumnezeu și tot te plângi că ești sărac?”
“Dragii mei! Dumnezeu ne dă daruri chiar de la naștere. În calitate de moștenitori ai unor daruri, noi trebuie să le înmulțim prin împlinirea poruncilor și regulilor divine, scripturistice, care se rezumă la două în final: «Să-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru»“ (n.a.)
Cu dragoste creștină, preot ortodox român
ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL
