Modul în care ne gestionăm trăirile și sentimentele, felul în care ne raportăm la propriile emoții, cât de receptivi suntem la sentimentele celorlalți, precum și modul în care ne comportăm în relații, în special în cele romantice, derivă cel mai adesea din felul în care am fost tratați în copilărie de părinții noștri, iar acesta continuă să își lase amprenta și asupra vieții noastre de adult.
Psihologul Delia Vîrgă, citat de ziare.com, susține că, de-a lungul timpului, putem învăța să ne acceptăm și să ne gestionăm în moduri sănătoase emoțiile intense și negative, să fim mai empatici cu cei din jurul nostru și să conștientizăm propriul stil de atașament pentru a dezvolta relații stabile cu ceilalți, în care ne putem simți confortabil și în care ne putem lăsa vulnerabili.
“În copilărie, atașamentul se referă la o relație emoțională între două persoane, care implică un schimb de afecțiune, de grijă și intimitate. Practic, bebelușii au nevoie de părinți sau de alți adulți ca să aibă grijă de nevoile lor de bază. Dacă nu le primesc, ei se manifestă prin plâns, prin căutare sau se agață de anumite persoane, din dorința de a găsi o bază sigură de afecțiune, de securitate. Avem nevoie de oameni de care să fim atașați. Avem nevoie de un loc sigur de refugiu. Practic, acea persoană de referință, de care noi suntem atașați, ne va oferi confortul și siguranța în fața unei amenințări sau frici”, explică Delia Vîrgă, prezentând, totodată, și stilurile de atașament.
Atașamentul sigur - Persoanele care se încadrează în stilul atașamentului sigur se simt confortabil să manifeste interes și afecțiune. De asemenea, se simt bine când sunt singuri și independenți și prezintă un nivel sănătos de încredere în sine. Atașamentul sigur e cel pe care fiecare dintre noi și l-ar dori. Există mai multă empatie și mai puțină agresivitate la persoanele care au un atașament sigur.
Copiii cu acest tip de atașament își văd părintele ca pe un cadru sigur de unde au curajul să exploreze lumea în mod independent, știu că întotdeauna vor avea o referință bună în adulți. Adulții care au un tip de atașament sigur au relații bazate pe încredere, de durată, se simt conectați cu partenerul lor. Au o stimă de sine crescută și își exprimă cu ușurință sentimentele față de ceilalți. Și nu numai că fac asta, dar și oferă la rândul lor sprijin când partenerul are nevoie sau cere ajutor.
Atașamentul anxios - Persoanele care se încadrează în stilul de atașament anxios sunt adesea nervoase și stresate în legătură cu relațiile lor. Ele au nevoie de reasigurare și afecțiune constantă din partea partenerului lor și au probleme în a fi singure.
Cei care au un atașament anxios când sunt copii simt o nevoie crescută de a se simți doriți sau iubiți. Caută un sentiment de siguranță, se agață de părinți. Nu au certitudinea că părinții chiar și-au dorit să îi aibă în viața lor. Adulții care au un stil de atașament anxios au tendința să fie geloși sau să își idealizeze partenerii. Pe de altă parte, au nevoie să fie asigurați, să vadă din partea celorlalți că le pasă de ei. Din păcate, genul acesta de partener se va îndoi de partenerul lui, va fi suspicios tot timpul, din teama de a fi părăsit.
Atașamentul dezorganizat - Cei care manifestă un stil de atașament dezorganizat se tem de intimitate și de angajament, dar se îndoiesc și atacă emoțional pe oricine încearcă să se apropie de ei. Ei își petrec adesea o mare parte din timp singuri și nefericiți, chiar în relații abuzive sau disfuncționale.
Copiii care au stilul acesta de atașament sunt mai suspicioși în fața străinilor. Își schimbă dispoziția când sunt separați de părinți, se întristează și nici nu se liniștesc când aceștia se întorc. Adulții cu un astfel de atașament își fac griji că partenerul nu le răspunde în același mod, duce la despărțiri frecvente, relația devine rece și se îndepărtează de parteneri. Treăiesc într-un fel ciclic: ne iubim foarte mult, dar totuși nu e suficient și vreau mai mult și tu nu îmi dai și mai bine... lipsă. Au, practic, relații intense cu parteneri nepotriviți, sunt dezamăgiți și niciodată nu sunt mulțumiți cu ceea ce au.
Atașamentul evitant - Cei cu stilul atașamentului evitant sunt extrem de independenți, autodirecționați și adesea nu se simt confortabil cu intimitatea. Au fobie de angajamente și sunt experți în a-și raționaliza calea de ieșire din orice situație intimă.
Sunt copiii care au avut parte de plecări ale părinților un timp mai îndelungat și atunci tind să își evite părinții, mai ales după o perioadă de absență îndelungată. Nu îi resping neapărat, dar nici nu caută un contact cu aceștia. Când adulții au un stil de atașament evitant, au probleme în relațiile intime și investesc puține sentimente în relațiile acestea sociale, nu se deschid emoțional, nu își comunică gândurile sau sentimentele cu ceilalți. Adică, nu se fac înțeleși și nu spun ce și-ar dori de la celălalt.
*
Înțelegerea modului în care stilul nostru de atașament ne influențează relațiile romantice ne poate ajuta să dăm sens modului în care ne percepem partenerul și cum răspundem la intimitate. Identificarea acestor tipare ne poate ajuta apoi să clarificăm ce nevoi avem într-o relație și care este cea mai bună modalitate de a depăși problemele. (L.P.)
Lucreția Pop
(Sursa foto: pixabay.com)
