Ciucă: Bugetul pe 2024 este unul chibzuit

Distribuie pe:

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, președinte al Senatului, a declarat că proiectul de buget pentru 2024, care va fi pus în transparență marți seara, este unul “chibzuit” și în care se alocă sumele necesare pentru investiții, motorul de dezvoltare al țării.

“Cred că este o chestiune de minute, dacă nu, sper că nu mai mult de un ceas, să avem bugetul în transparență. Bugetul este construit în baza tuturor măsurilor care au fost luate pentru a putea să gestionăm cheltuielile bugetare și să creștem veniturile și să asigurăm României dezvoltarea economică. Nu este doar o analiză a noastră. Am putut să citim prognozele economice de la instituțiile internaționale care fac analize pe macroeconomie și prognoza este una pozitivă pentru țara noastră, existând potențial pentru o creștere economică mai mare decât am avut în anul 2023, motiv pentru care bugetul este unul chibzuit. Este un buget în care se asigură obiectivele prioritare, așa cum ne-am angajat, și anume să alocăm sumele necesare pentru investiții”, a afirmat Ciucă, la Digi 24.

El a spus că investițiile sunt motorul de dezvoltare al țării, iar trei sectoare contribuie substanțial la Produsul Intern Brut al României, anume construcții, IT-ul și agricultura. Potrivit lui Ciucă, în bugetul pentru 2024 este alocată cea mai mare sumă pentru Educație, ca procent în Produsul Intern Brut.

“Am putut să vedem o creștere cu aproximativ 61% a bugetului pentru Educație, astfel încât să asigurăm intrarea în vigoare a noilor legi ale Educației, să asigurăm salariile personalului didactic”, a adăugat liderul PNL.

El a mai spus că la capitolul sănătate există o creștere a bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a celui al Ministerului Sănătății.

România ar trebui să fie în prima linie” la reconstrucția Ucrainei

Ministrul Economiei, Radu Oprea, consideră că România ar trebui să se afle “în prima linie” a procesului de reconstrucție a Ucrainei. “Trebuie să vorbim și despre ziua de mâine, iar mâine înseamnă (...) pasul următor, reconstrucția Ucrainei. Cred că astăzi România este binecuvântată, geografia ne este aliat. Pe vremuri eram la granița Uniunii Europene, ultima frontieră. Astăzi suntem în prima linie și tot noi ar trebui să fim în prima linie a reconstrucției Ucrainei”, a spus ministrul Economiei la conferința internațională “Reconstrucția Ucrainei și rolul strategic al României”, organizată la Sinaia. El a adăugat că, în timpul vizitelor pe care le-a efectuat în Statele Unite și Germania, a transmis companiilor occidentale că ar putea participa la reconstrucția Ucrainei cu subsidiarele pe care le au sau le pot deschide în România.

Prim-ministrul ucrainean: 70% din cerealele exportate trec prin România

Prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal, a apreciat, miercuri, sprijinul primit de țara sa din partea României, prin care trec în prezent 70% din cerealele exportate de Ucraina.

“Parteneriatul nostru este larg și cuprinzător. Apreciem măsurile luate de România cu privire la aspecte financiare, sancțiuni. Cooperarea pe partea de logistică este deosebit de importantă, asigurăm coridor de transport pentru exportul Ucrainei. În prezent, 70% din cerealele noastre se exportă prin România. Astfel, Ucraina continuă să fie un garant al securității alimentare globale”, a spus prim-ministrul Ucrainei, în mesajul video transmis participanților la conferința internațională “Reconstrucția Ucrainei și rolul strategic al României”, organizată la Sinaia.

El a mulțumit pentru susținerea integrării Ucrainei în Uniunea Europeană și s-a arătat încrezător că țara sa va face parte, în curând, din familia națiunilor europene.

Oficialul a arătat că există mai multe priorități sectoriale în procesul de reconstrucție, prima fiind energia, a doua producția de tehnică militară, a treia agricultura, a patra resursele naturale, a cincea infrastructura și a șasea tehnologiile digitale. “În toate aceste domenii suntem interesați de a stabili (...) parteneriate cu vecinii noștri. Solicit comunității de afaceri din România să investească în economia Ucrainei, pentru că astfel se poate crește capitalul și se pot implementa proiecte ambițioase”, a mai spus Denys Shmyhal.

Legea asistentului judecătorului, promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind Statutul asistentului judecătorului.

“Asistentul judecătorului este obligat ca, pe întreaga sa activitate, să respecte independența judecătorului, drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora. Asistenții judecătorului funcționează la curțile de apel, la tribunale, precum și la tribunale specializate”, prevede actul normativ.

Poate fi numită în funcția de asistent al judecătorului persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: are cetățenia română, domiciliul în România și capacitatea deplină de exercițiu, este licențiată în drept, nu are antecedente penale, cunoaște limba română, este aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției, se bucură de o bună reputație, are o vechime de cel puțin trei ani în funcțiile de specialitate juridică. Stagiul de formare inițială a asistenților judecătorilor este de șase luni.

Biden: Încetarea ajutorului pentru Ucraina, cadou de Crăciun” pentru Putin

Încetarea ajutorului american pentru Ucraina ar fi un “cadou de Crăciun” pentru Vladimir Putin, a avertizat marți președintele SUA, Joe Biden, alături de omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează AFP. “Vom fi alături de dumneavoastră”, a declarat liderul american în cadrul întrevederii avute în Biroul Oval cu omologul său ucrainean.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns luni la Washington, unde speră să obțină deblocarea unei asistențe financiare esențiale, dar extrem de dezbătută în Congresul american, pentru țara sa, aflată în război cu Rusia. Statele Unite sunt cel mai important susținător al Kievului, dar promisiunea președintelui Joe Biden de a continua să ajute financiar Ucraina pare să întâmpine provocări serioase. Săptămâna trecută, Congresul american nu a reușit să adopte un pachet în valoare de peste 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar Volodimir Zelenski speră ca prin vizita sa să sporească presiunea asupra Washingtonului în această privință.

Israel: Ce se întâmplă în Gaza după nimicirea Hamas?

Israelul apreciază susținerea Statelor Unite pentru obiectivul de distrugere a organizației islamiste Hamas și eliberarea ostaticilor ascunși de palestinieni în Fâșia Gaza, a declarat marți premierul israelian Benjamin Netanyahu, observând însă că între aliați există diferențe de viziune privind perioada de după război, transmite Reuters.

Netanyahu a refuzat din nou să aprobe revenirea Fâșiei Gaza sub administrarea Autorității Palestiniene susținute de Occident și conduse de președintele Mahmoud Abbas.

“Vreau să îmi explic clar poziția: nu voi permite ca Israelul să repete greșeala de la Oslo”, a spus Netanyahu, fără a preciza la ce greșeală se referă; Reuters reamintește că Acordurile de la Oslo, din 1993, prevedeau o autonomie palestiniană limitată, atât în Cisiordania, cât și în Gaza.

Lasă un comentariu