În contextul creșterii taxelor și impozitelor pentru a readuce deficitul bugetar într-o zonă responsabilă este cazul să ne uităm mai atent la cauzele acestuia. Sigur, sunt probleme cu nivelul de colectare a taxelor și impozitelor. Însă la fel de mare este problema cheltuirii banilor. E o problemă de mentalitate. Cheltuim, nu investim.
Iar atunci când aproape 30% din bugetul de stat finanțează doar plata salariilor, este important să înțelegem ce valoare întoarce în societate acest cost substanțial care depășește cu 8 puncte procentuale media europeană și cu 1.000 de lei salariul mediu brut din sectorul privat românesc.
Altfel spus, nu este atât de important dacă un pod a costat unul sau două miliarde de lei. Nu costul dă valoarea, ci beneficiile. Câte mașini și TIR-uri îl vor trece. Pentru câți ani. Având ce nivel de calitate. Cu ce costuri de mentenanță. Ce rezistență are în timp. Cât durează garanția. Câte alte trasee eliberează. Cu câte alte trasee face legătura. Cât combustibil și timp salvează. Cu cât reduce riscul de accidente. Ce avantaje vor obține oamenii. Câte afaceri existente sau noi vor crește și cu cât datorită acestui pod. Per total, valoarea câștigată este exponențial mai mare față de costul podului sau nu?
Similar, nu costul plății salariilor este problema, ci valoarea întoarsă în societate. În trecut am observat că bugetari prost plătiți este o strategie perdantă. Societatea a înțeles că e nevoie de o salarizare competitivă pentru a obține oameni competenți și integri în instituțiile centrale și locale.
Am plătit mai mult și pentru mai mulți. Rezultatul? Calitatea a scăzut și continuă să scadă. De ce? Pentru că s-au mărit grilele de salariați, nu grilele de performanță. Astfel, mulți dintre cei buni obosesc și pleacă, rămân incompetenții. Vreau să subliniez că există mulți oameni la stat de toată isprava care chiar încearcă să facă o diferență în bine. Însă și ei suferă de aceleași probleme ca și noi. Reguli strâmbe, blocaje și birocrații stufoase și absurde, legi deficitare și interpretabile și lipsuri majore în toate domeniile.
Plătim mai mult, însă sistemele de sănătate și educație sunt prăbușite, infrastructura este depășită și insuficientă, iar deficitul de forță de muncă calificată și disponibilă pune sectorul privat într-o situație imposibilă.
Reforma adevărată nu este să crești sau să tai din pix salarii și număr de salariați. Misiunea ar trebui să fie creșterea calității vieții pentru oameni și creșterea calității mediului în care antreprenorii onești pot construi afaceri sustenabile, competitive și profitabile. Obiectivele ar trebui să fie îndeplinite printr-un mix de competențe umane și tehnologii. Astfel, investind x% din buget pentru acestea, să generezi de zeci de ori mai mulți bani în bugetul țării.
Însă fiecare om bun din administrație ține în spate alți 10-100-1.000 care doar fac umbră biroului. Acești oameni buni sunt depășiți de volumul de muncă pe care îl duc singuri, lipsa reformelor necesare și de incompetența celor din jur.
Care ar putea fi soluțiile? Oamenii buni păstrați pe criterii de competență și performanță cu impact pozitiv în viețile contribuabililor. Ceilalți retrimiși în piața liberă a muncii să-și dovedească valoarea acolo. Bineînțeles, eliminată birocrația prin clarificarea regulilor, digitalizare și automatizare. Dar și clarificarea legilor și regulamentelor pentru a nu mai lăsa loc de interpretare individuală.
În prezent, statul arată ca o prăjitură cu foi. Pe măsură ce s-au perindat diverse guvernări, ele au plecat și aparatul a rămas. La exterior pare nouă, la interior este neschimbată de zeci de ani, dar mereu crește în dimensiune și în cost. Iar în timp ce privatul și statul se ceartă, uităm că valoarea unui leu este aceeași pentru noi toți, patul unui spital este același pentru noi toți, iar copiii noștri respiră același aer poluat indiferent câți bani sunt în conturile părinților.
Indiferent unde lucrăm și din ce poziție, ar fi bine să nu uităm că destinele noastre sunt adânc conectate. Într-o țară săracă toți suntem săraci. Chiar și mașinile scumpe merg tot pe drumuri proaste.
Adrian Vascu
