Vreme rece și precipitații în următoarele două săptămâni

Distribuie pe:

Regimul termic estimat în următoarele două săptămâni (8-21 ianuarie) va caracteriza, în general, o vreme rece, deși temperaturile vor fi apropiate de normele perioadei, în timp ce precipitațiile sub diferite forme își vor face simțită prezența în întreaga țară, în anumite intervale, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Transilvania, în prima săptămână, valorile termice vor avea unele variații, cele diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de până la -3 grade, iar cele nocturne vor caracteriza o vreme rece, chiar geroasă, îndeosebi în nopțile de 9 și 12 ianuarie, cu medii ale minimelor de la -13 la -5 grade. Apoi, temperatura aerului va fi în creștere până la valori ușor peste normele perioadei, cu medii ale valorilor diurne de cel mult două grade și ale celor nocturne cuprinse între -6 și -3 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv între 17 și 20 ianuarie.

La munte, în prima jumătate a intervalului, deși vor fi variații termice, vremea va fi în general geroasă în timpul nopților și al dimineților, iar mediile temperaturilor se vor situa la maxime între -8 și -2 grade, iar la minime între -16 și -8 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 10 și 13 ianuarie. După data de 14 ianuarie, regimul termic va fi în ușoară creștere și fără mari oscilații, cu valori diurne de -2 grade și nocturne de -8 grade, mediat regional. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în zilele de 8, 9 și 10 ianuarie și din nou după data de 16 ianuarie.

Lasă un comentariu