Ecouri ale protestului fermierilor și agricultorilor

Distribuie pe:

La începutul acestei săptămâni, transportatori și agricultori din întreaga țară au declanșat o acțiune spontană de protest pe mai multe tronsoane rutiere, blocând anumite drumuri. O parte s-au deplasat spre capitală.

Printre revendicările transportatorilor se numără: Recunoașterea transportului rutier drept sector economic strategic și elaborarea unor măsuri care să susțină acest sector economic pentru a rămâne competitiv și a aduce în continuare venituri directe la bugetul Statului (este cel mai mare exportator de servicii din România, aduce peste 5 miliarde de euro anual în economia românească, contribuind la reducerea excedentului valutar); Plafonarea RCA la 4.500 de lei la B 0, inclusiv tractările și asistența internațională + o reformă a asigurărilor care să includă posibilitatea suspendării asigurărilor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz și prelungirea automată a valabilității; Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin optimizarea controlului în frontiere; Mutarea controalelor rovinietei, cântarului și al măsurării gabaritului pe teritoriul național la cel puțin 15 km de punctul de trecere a frontierei, respectând astfel și Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor și dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere); Reintroducerea toleranțelor de 5% la depășirile de greutate/gabarit, așa cum prevăd și normele europene (Amendarea OG43/1997 privind toleranțele la mase și dimensiuni și tarife de utilizare a rețelei de drumuri, care să evite dubla taxare); Introducerea obligației verificării metrologice mai dese a cântarelor ISCTR/CNAIR sau oferirea posibilității re-cântăririi în cazul unei suspiciuni de măsluire a cântarului; Echitate fiscală public/privat și Beneficii pentru Angajați: Alocație de cazare neimpozabilă de 230 lei/zi pentru șoferi, similar cu bugetarii, fără documente justificative. Acordarea de alocații de hrană pentru lucrătorii detașați și delegați neimpozabile în limita unei valori totale crescute de la 87,5 EUR la 125 EUR; Reglementarea unui mediu de concurență loială în transporturi: Introducerea unui tarif minim pe km calculat în funcție de taxa de drum și prețul motorinei (după modelul spaniol, italian și, mai nou, maghiar) sau elaborarea în regim de urgență a unei legi anti dumping prin care se pedepsește prestarea unui serviciu sub costurile implicate, Obligația plății timpilor de așteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depășesc 2 ore, Obligația plății serviciului prestat de șofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion sau interzicerea acestui serviciu, Interzicerea unui număr mai mare de 1 intermediar în vânzarea unei comenzi de transport (sau limitarea numărului de subcontractări a serviciului de transport + introdus și de maghiari), Amendarea firmelor de expediții/clienților de transport care întârzie plata facturilor de transport mai mult de 90 de zile (existentă în legislația spaniolă), Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil, Aplicarea RO-Etransport doar la mărfurile cu risc fiscal ridicat, nu pentru toate mărfurile importate și exportate în/din România (In conformitate cu prevederile directivei europene 2006/112).

La MADR, discuții cu mediul asociativ

În urma acestor acțiuni, Florin Ionuț BARBU, ministrul Agriculturii, a invitat, la sediul instituției, reprezentanții tuturor asociațiilor de fermieri, ai procesatorilor și ai retailerilor pentru a discuta despre măsurile de sprijin și a oferi soluții de finanțare pentru toate situațiile pe care le întâmpină în acest an agricol. Totodată, a anunțat că se fac toate demersurile necesare pentru ca toate solicitările și revendicările acestora să fie soluționate în cel mai scurt timp. “Sunt alături de fermierii noștri pentru a găsi cele mai bune soluții la toate problemele lor, avem programe de sprijin în derulare pentru majoritatea sectoarelor din agricultură, pentru a ne asigura astfel că vom avea producții de calitate”, a spus Florin-Ionuț BARBU.

Reprezentanții mediului asociativ au fost rugați să transmită, pentru o mai bună organizare și coordonare, lista de revendicări până astăzi, 12 ianuarie 2024, la Cabinetul ministrului.

Protestele pot degenera”

Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a solicitat prim-ministrului să se întâlnească imediat cu reprezentanții protestatarilor din transporturi și agricultură, precizând că protestele de pe

șoselele din România pot degenera dacă autoritățile responsabile se vor “dovedi surde și oarbe” la semnalele de alarmă din stradă. De asemenea, a afirmat că susține revendicările transportatorilor și agricultorilor și solicită guvernanților să se întâlnească “imediat” cu reprezentanții protestatarilor pentru a găsi “prompt soluțiile care se impun” la problemele pe care aceștia le reclamă.

“Fără ca AUR să fi fost implicat în vreun fel în organizarea acestor proteste, personal susțin revendicările celor ieșiți astăzi în stradă, revendicări cât se poate de justificate. Solicit prim-ministrului și celorlalți responsabili executivi să se întâlnească imediat cu reprezentanții protestatarilor și să găsească prompt soluțiile care se impun la problemele reale pe care aceștia le reclamă. Transporturile si agricultura sunt două dintre domeniile de maximă importanță ale oricărei economii”, a precizat, prin intermediul unui Comunicat de presă, Claudiu TÂRZIU.

(B.V.B.)

Lasă un comentariu